Art. 7. - Art. 7: Preţul de închidere a licitaţiei şi soluţionarea licitaţiilor cu oferte egale - Regulamentul 2830/17-oct-2023 de completare a Directivei 2003/87/CE a Parlamentului European şi a Consiliului prin stabilirea de norme privind calendarul, administrarea şi alte aspecte ale licitării certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

În vigoare
Versiune de la: 20 Decembrie 2023
Art. 7: Preţul de închidere a licitaţiei şi soluţionarea licitaţiilor cu oferte egale
(1)Preţul de închidere a licitaţiei se stabileşte la închiderea ferestrei de licitaţie.
O platformă de licitaţie sortează ofertele depuse în ordinea preţului oferit. În cazul în care preţul mai multor oferte este acelaşi, ofertele respective se sortează printr-o selecţie aleatorie bazată pe un algoritm stabilit de platforma de licitaţie înaintea licitaţiei.
(2)Volumele oferite se adună, începând cu cel mai mare preţ oferit. Preţul de închidere a licitaţiei este preţul ofertei la care suma volumelor oferite este mai mare sau egală cu volumul certificatelor de emisii scoase la licitaţie.
(3)Toate ofertele care constituie suma volumelor oferite stabilită în conformitate cu alineatul (2) se alocă la preţul de închidere a licitaţiei.
(4)În cazul în care volumul total al ofertelor câştigătoare stabilite în conformitate cu alineatul (2) depăşeşte volumul certificatelor de emisii scoase la licitaţie, volumul rămas al certificatelor de emisii scoase la licitaţie se alocă ultimului ofertant care a trimis ultima ofertă ce face parte din suma volumelor oferite.
(5)În cazul în care volumul total al ofertelor sortate în conformitate cu alineatul (2) este inferior volumului certificatelor de emisii scoase la licitaţie, platforma de licitaţie anulează licitaţia.
(6)În cazul în care preţul de închidere a licitaţiei este semnificativ mai mic decât preţul mediu predominant pe piaţa secundară imediat înainte de deschiderea ferestrei de licitaţie şi în timpul acesteia, ţinând seama de volatilitatea pe termen scurt a preţurilor certificatelor pe o anumită perioadă anterioară licitaţiei, platforma de licitaţie anulează licitaţia.
(7)Înainte de începerea unei licitaţii, platforma de licitaţie stabileşte metodologia de aplicare a alineatului (6), după consultarea autorităţilor contractante relevante menţionate la articolul 26 alineatul (1) sau la articolul 29 alineatul (4) şi după notificarea autorităţilor naţionale competente menţionate la articolul 47.
Între două ferestre de licitaţie de pe aceeaşi platformă de licitaţie, platforma de licitaţie respectivă poate modifica metodologia menţionată la primul paragraf. Ea se consultă fără întârziere cu autorităţile contractante relevante menţionate la articolul 26 alineatul (1) sau la articolul 29 alineatul (4) şi cu autorităţile naţionale competente menţionate la articolul 47 cu privire la modificările planificate.
Platforma de licitaţie în cauză ţine seama în cea mai mare măsură de avizul autorităţii contractante relevante cu privire la metodologia menţionată la prezentul alineat, în cazul în care s-a emis un astfel de aviz.
(8)Alineatele (6) şi (7) nu se aplică licitării certificatelor menţionate la articolul 13 pe o perioadă de 2 luni de la prima scoatere la licitaţie a certificatelor respective.
Platforma de licitaţie poate prelungi cu 2 luni perioada menţionată la primul paragraf, după consultarea autorităţilor contractante relevante menţionate la articolul 26 alineatul (1) şi după notificarea autorităţilor naţionale competente menţionate la articolul 47, cu condiţia ca o astfel de prelungire să fie necesară pentru a se asigura existenţa unei pieţe secundare suficient de lichide pentru aplicarea alineatului (6).
Platforma de licitaţie în cauză ţine seama în cea mai mare măsură de avizul autorităţilor contractante relevante cu privire la prelungirea menţionată la prezentul alineat, în cazul în care s-a emis un astfel de aviz.
(9)Dacă o licitaţie de certificate de emisii care fac obiectul articolului 10 sau 13 se anulează, volumul certificatelor de emisii se distribuie în mod egal între următoarele patru licitaţii planificate pe aceeaşi platformă de licitaţie.
Dacă volumul de certificate de emisii provenite din licitaţiile anulate menţionate la primul paragraf nu poate fi distribuit în mod egal astfel cum se menţionează la paragraful respectiv, în conformitate cu normele privind volumul minim al ofertei, prevăzute la articolul 6 alineatul (1), statul membru în cauză scoate la licitaţie respectivele certificate în cadrul a mai puţin de patru licitaţii.
Dacă se anulează o licitaţie care include deja volume dintr-o licitaţie anulată anterior, volumul său este repartizat în conformitate cu primul şi al doilea paragraf, începând cu prima licitaţie care nu face obiectul altor ajustări generate de anulări precedente.
(10)Dacă o licitaţie de certificate de emisii care fac obiectul articolului 11 se anulează, volumul certificatelor de emisii se distribuie în mod egal între următoarele două licitaţii planificate pe aceeaşi platformă de licitaţie.
Dacă volumul de certificate de emisii provenite din licitaţiile anulate menţionate la primul paragraf nu poate fi distribuit în mod egal astfel cum se menţionează la paragraful respectiv, în conformitate cu normele privind volumul minim al ofertei, prevăzute la articolul 6 alineatul (1), statul membru în cauză scoate la licitaţie respectivele certificate în cadrul următoarei licitaţii planificate.
De la 1 ianuarie 2025, în cazul anulării unei licitaţii care include certificate care fac obiectul articolului 11, se aplică alineatul (9).