Art. 56. - Art. 56: Corectarea erorilor - Regulamentul 2830/17-oct-2023 de completare a Directivei 2003/87/CE a Parlamentului European şi a Consiliului prin stabilirea de norme privind calendarul, administrarea şi alte aspecte ale licitării certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

În vigoare
Versiune de la: 20 Decembrie 2023
Art. 56: Corectarea erorilor
(1)Orice eroare legată de transferul sau de plata certificatelor de emisii sau de orice depozit sau garanţie constituit(ă) sau deblocat(ă) în temeiul prezentului regulament se notifică sistemului de compensare sau sistemului de decontare imediat ce este observată de orice persoană.
(2)Sistemul de compensare sau sistemul de decontare ia toate măsurile necesare pentru a rectifica orice erori menţionate la alineatul (1) care îi sunt notificate sau care îi sunt aduse la cunoştinţă prin orice alte mijloace.
(3)Orice persoană care beneficiază de pe urma unei erori menţionate la alineatul (1) care nu poate fi rectificată în conformitate cu alineatul (2), din cauza intervenirii drepturilor unui terţ cumpărător cu bună-credinţă şi care a avut cunoştinţă sau ar fi trebuit să aibă cunoştinţă de eroare, însă nu a notificat-o sistemului de compensare sau sistemului de decontare, este obligată la repararea oricărui prejudiciu cauzat.