Art. 12. - Art. 12: Calendarul licitaţiilor individuale de certificate de emisii menţionate la articolele 10 şi 11 care sunt scoase la licitaţie de platforma comună de licitaţie - Regulamentul 2830/17-oct-2023 de completare a Directivei 2003/87/CE a Parlamentului European şi a Consiliului prin stabilirea de norme privind calendarul, administrarea şi alte aspecte ale licitării certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

În vigoare
Versiune de la: 20 Decembrie 2023
Art. 12: Calendarul licitaţiilor individuale de certificate de emisii menţionate la articolele 10 şi 11 care sunt scoase la licitaţie de platforma comună de licitaţie
(1)Platforma comună de licitaţie stabileşte, după consultarea Comisiei, calendarele de licitaţie, inclusiv ferestrele de licitaţie, volumele individuale scoase la licitaţie, datele licitaţiilor, produsul licitat şi datele de plată şi de livrare a certificatelor de emisii menţionate la articolele 10 şi 11 care urmează să fie scoase la licitaţie în cadrul unor licitaţii individuale în fiecare an calendaristic.
(2)Platforma comună de licitaţie trebuie să publice calendarul de licitaţie pentru un anumit an calendaristic până la data de 31 iulie a anului calendaristic anterior în ceea ce priveşte certificatele menţionate la articolele 10 şi 11 din prezentul regulament sau imediat ce este posibil după această dată, cu condiţia ca Comisia să îl fi însărcinat pe administratorul central al registrului Uniunii să introducă tabelul de licitaţie corespunzător calendarului de licitaţie în registrul Uniunii, în conformitate cu Regulamentul delegat (UE) 2019/1122.
(3)Calendarele de licitaţie pentru certificatele menţionate la articolele 10 şi 11 se stabilesc şi se publică separat. Începând cu 1 ianuarie 2025, platforma comună de licitaţie stabileşte şi publică calendare de licitaţie comune pentru certificatele menţionate la articolele 10 şi 11, în conformitate cu Regulamentul delegat (UE) 2019/1122.