Art. 17. - Art. 17: Termenul de prescripţie pentru aplicarea amenzilor şi a penalităţilor cu titlu cominatoriu - Regulamentul 2645/16-dec-2025 privind acordarea de licenţe obligatorii pentru gestionarea crizelor şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 816/2006

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

În vigoare
Versiune de la: 30 Decembrie 2025
Art. 17: Termenul de prescripţie pentru aplicarea amenzilor şi a penalităţilor cu titlu cominatoriu
(1)Competenţele conferite Comisiei prin articolele 15 şi 16 sunt supuse unui termen de prescripţie de cinci ani.
(2)Termenul de prescripţie menţionat la alineatul (1) începe să curgă din ziua în care se comite încălcarea. Cu toate acestea, în cazul unor încălcări continue sau repetate, termenul de prescripţie începe să curgă din ziua încetării încălcării.
(3)Orice act al Comisiei sau al unei autorităţi competente a unui stat membru în scopul examinării sau investigării unei încălcări întrerupe termenul de prescripţie pentru aplicarea amenzilor sau a penalităţilor cu titlu cominatoriu.
După fiecare întrerupere, termenul de prescripţie începe să curgă din nou de la zero. Totuşi, termenul de prescripţie pentru aplicarea amenzilor sau a penalităţilor cu titlu cominatoriu expiră cel târziu în ziua în care o perioadă egală cu dublul termenului de prescripţie s-a scurs fără să se fi aplicat o amendă sau penalităţi cu titlu cominatoriu de către Comisie. Perioada respectivă se prelungeşte cu perioada în care termenul de prescripţie a fost suspendat în temeiul alineatului (4).
(4)Termenul de prescripţie pentru aplicarea amenzilor sau a penalităţilor cu titlu cominatoriu se suspendă pe perioada în care decizia Comisiei face obiectul unor proceduri pendinte în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (denumită în continuare "Curtea").