Art. 1. - Art. 1: Obiectiv şi obiect - Regulamentul 2645/16-dec-2025 privind acordarea de licenţe obligatorii pentru gestionarea crizelor şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 816/2006

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

În vigoare
Versiune de la: 30 Decembrie 2025
Art. 1: Obiectiv şi obiect
Obiectivul prezentului regulament este de a garanta că, în contextul unei situaţii de criză sau de urgenţă care afectează Uniunea, se poate acorda o licenţă obligatorie a Uniunii. În acest scop, prezentul regulament stabileşte norme privind condiţiile şi procedura de acordare a unei licenţe obligatorii a Uniunii pentru drepturile de proprietate intelectuală care sunt necesare pentru a aproviziona statele membre cu produse necesare în situaţii de urgenţă în timpul unui regim de criză sau de urgenţă, care a fost declarat în temeiul unui mecanism de criză sau de urgenţă prevăzut într-un act juridic al Uniunii care figurează în anexă (denumit în continuare "mecanism de criză sau de urgenţă al Uniunii"). Prezentul regulament prevede că o licenţă obligatorie a Uniunii se acordă în interes public şi ca măsură de ultimă instanţă în cazul în care alte modalităţi, inclusiv acorduri voluntare de utilizare a unei invenţii protejate care are ca obiect produse necesare în situaţii de criză, nu ar putea asigura accesul la produsele respective.