Art. 64. - Art. 64: Activarea stării de criză a aprovizionării legate de securitate - Regulamentul 2643/16-dec-2025 de stabilire a Programului privind industria europeană de apărare şi a unui cadru de măsuri care să asigure disponibilitatea şi aprovizionarea în timp util cu produse din domeniul apărării (''Regulamentul EDIP'') (*)
Acte UE
Jurnalul Oficial seria L
În vigoare Versiune de la: 29 Decembrie 2025
Art. 64: Activarea stării de criză a aprovizionării legate de securitate
(1)Se consideră că survine o criză a aprovizionării legată de securitate atunci când:
a)există perturbări grave sau un risc iminent de astfel de perturbări în furnizarea de produse din domeniul apărării, cum ar fi perturbările cauzate de impactul evenimentelor legate de securitatea Uniunii; şi
b)astfel de perturbări grave sau riscul iminent al producerii acestora are sau este probabil să aibă ca rezultat adoptarea de măsuri naţionale divergente legate de produse din domeniul apărării necesare în situaţii de criză, ceea ce generează un impact negativ grav asupra bunei funcţionări a pieţei interne, în special obstacole în calea comerţului transfrontalier cu astfel de produse din domeniul apărării necesare în situaţii de criză în Uniune, care generează deficite semnificative ale produselor din domeniul apărării.
(2)În cazul în care, în temeiul articolului 59, Comisia sau consiliul ia cunoştinţă de un risc de perturbare gravă a aprovizionării cu produse din domeniul apărării necesare în situaţii de criză sau deţine informaţii concrete şi fiabile cu privire la orice alt factor de risc sau eveniment relevant care afectează în mod semnificativ aprovizionarea cu astfel de produse, Comisia, după consultarea consiliului, evaluează dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la alineatul (1) de la prezentul articol. Evaluarea respectivă ia în considerare impactul potenţial şi potenţialele consecinţe ale stării de criză a aprovizionării legate de securitate asupra lanţurilor de aprovizionare din domeniul apărării din Uniune, de rezultatele testelor de rezistenţă efectuate în temeiul articolului 58, precum şi de evaluările efectuate în alte cadre relevante de gestionare a crizelor ale Uniunii. În cazul în care respectiva evaluare oferă dovezi concrete şi fiabile, Comisia, în urma consultării consiliului, poate propune Consiliului să activeze starea de criză a aprovizionării legată de securitate. Atunci când propune Consiliului să activeze starea de criză a aprovizionării legată de securitate, Comisia informează Parlamentul cu privire la aceasta.
(3)Atunci când evaluează dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la alineatul (1) de la prezentul articol în temeiul alineatului (2), Comisia are în vedere mai ales dacă în domeniul PESC a fost identificată o criză care afectează interesele de securitate şi apărare ale Uniunii şi ale statelor sale membre, de exemplu dacă criza respectivă a declanşat activarea clauzei de asistenţă reciprocă în temeiul articolului 42 alineatul (7) din TUE.
(4)Consiliul, prin intermediul unui act de punere în aplicare adoptat cu majoritate calificată pe baza unei propuneri din partea Comisiei, poate activa starea de criză a aprovizionării legată de securitate. Durata stării de criză a aprovizionării legate de securitate se precizează în actul de punere în aplicare şi nu poate depăşi iniţial 12 luni. Respectivul act de punere în aplicare precizează care dintre măsurile prevăzute la articolele 65-71 sunt activate. În plus, actul de punere în aplicare poate identifica produsele din domeniul apărării necesare în situaţii de criză pentru care se activează măsurile respective.
(5)Consiliul, hotărând cu majoritate calificată, poate modifica propunerea menţionată la alineatul (4).
(6)Comisia raportează periodic şi cel puţin o dată la trei luni Consiliului şi Parlamentului European cu privire la starea de criză a aprovizionării legată de securitate.
(7)Cel târziu cu trei săptămâni înainte de expirarea duratei stării de criză a aprovizionării legate de securitate, Comisia, luând în considerare recomandarea consiliului, prezintă Consiliului un raport în care evaluează dacă durata respectivă ar trebui să fie prelungită. Raportul analizează în special impactul măsurilor activate anterior în temeiul prezentului capitol. În cazul în care o astfel de evaluare oferă dovezi concrete şi fiabile că sunt îndeplinite în continuare condiţiile pentru activarea stării de criză a aprovizionării legate de securitate, Comisia poate, după consultarea consiliului, să propună Consiliului prelungirea stării de criză a aprovizionării.
(8)Consiliul, prin intermediul unui act de punere în aplicare adoptat cu majoritate calificată pe baza unei propuneri din partea Comisiei, poate prelungi starea de criză a aprovizionării legată de securitate. Durata prelungirii este limitată la maximum şase luni şi este precizată în actul de punere în aplicare. Respectivul act de punere în aplicare precizează, de asemenea, care dintre măsurile prevăzute la articolele 65-71 continuă să se aplice sau, unde este cazul, sunt activate. Consiliul, hotărând cu majoritate calificată, poate decide în mod repetat să prelungească perioada pentru care este activată starea de criză a aprovizionării legată de securitate, în cazul în care acest lucru este justificat pentru a face faţă crizei aprovizionării legate de securitate.
(9)Comisia poate propune Consiliului prelungirea stării de criză a aprovizionării legată de securitate ori de câte ori consideră necesar pentru a face faţă crizei aprovizionării legate de securitate, sub rezerva condiţiilor prevăzute la alineatul (7). În urma unei astfel de propuneri a Comisiei, se aplică alineatul (8).
(10)Pe durata stării de criză a aprovizionării legate de securitate, Comisia, după consultarea consiliului, evaluează dacă este oportun să se pună capăt anticipat stării de criză a aprovizionării legată de securitate. În cazul în care evaluarea indică acest lucru, Comisia propune Consiliului să pună capăt stării de criză a aprovizionării legată de securitate.
(11)Consiliul, prin intermediul unui act de punere în aplicare adoptat cu majoritate calificată pe baza unei propuneri din partea Comisiei, poate pune capăt stării de criză a aprovizionării legate de securitate înainte de data expirării precizată în actul de punere în aplicare menţionat la alineatul (4) sau (8).
(12)La expirarea perioadei pentru care este activată sau prelungită starea de criză a aprovizionării legată de securitate sau la încetarea sa anticipată, aplicarea măsurilor luate în conformitate cu articolele 65-71 încetează imediat. Cu toate acestea, actele de punere în aplicare care au fost adoptate în conformitate cu articolul 66 alineatul (6) continuă să se aplice până la finalizarea cererilor prioritare în cauză.
În cursul pregătirii şi punerii în aplicare a măsurilor prevăzute la articolele 65-71, Comisia acţionează, ori de câte ori este posibil, în strânsă coordonare cu consiliul, care oferă consiliere în timp util. Comisia informează consiliul cu privire la acţiunile întreprinse. Pe durata stării de criză a aprovizionării legată de securitate, Comisia convoacă, la cererea unui stat membru sau din proprie iniţiativă, reuniuni extraordinare ale consiliului, atunci când este necesar. În conformitate cu articolul 76 alineatul (10), consiliul invită, după caz, reprezentanţi la nivel înalt ai industriei să se reunească în configuraţie specială pentru a discuta aspecte legate de produsele din domeniul apărării în cauză. Statele membre colaborează îndeaproape cu Comisia în cadrul consiliului pentru a asigura coordonarea între orice măsuri ale Uniunii şi măsurile naţionale luate cu privire la lanţurile de aprovizionare legate de produsele din domeniul apărării necesare în situaţii de criză în cauză.
(13)În cazul în care se activează starea de criză a aprovizionării legată de securitate, Comisia poate propune Consiliului să activeze măsurile prevăzute la articolele 62 şi 63, în condiţiile prevăzute la articolele respective şi la articolele 60 şi 61.