Art. 28. - Art. 28: Achiziţii publice cu sprijinul Comisiei - Regulamentul 2643/16-dec-2025 de stabilire a Programului privind industria europeană de apărare şi a unui cadru de măsuri care să asigure disponibilitatea şi aprovizionarea în timp util cu produse din domeniul apărării (''Regulamentul EDIP'') (*)
Acte UE
Jurnalul Oficial seria L
În vigoare Versiune de la: 29 Decembrie 2025
Art. 28: Achiziţii publice cu sprijinul Comisiei
(1)Prin derogare de la articolul 168 alineatul (2) al doilea paragraf din Regulamentul financiar, Ucraina poate, împreună cu cel puţin un stat membru, să solicite Comisiei să se angajeze în achiziţii publice în comun, astfel cum se menţionează la articolul 168 alineatul (2) din Regulamentul financiar, prin care statele membre şi Ucraina pot achiziţiona, închiria sau achiziţiona în sistem de leasing produsele din domeniul apărării achiziţionate în comun. Respectivelor achiziţii publice în comun li se aplică celelalte condiţii prevăzute la articolul 168 alineatul (2) din Regulamentul financiar.
(2)Prin derogare de la articolul 168 alineatul (3) din Regulamentul financiar, Ucraina poate, împreună cu cel puţin un stat membru, să solicite Comisiei să acţioneze în calitate de organism central de achiziţie, astfel cum se menţionează la articolul 168 alineatul (3) din Regulamentul financiar pentru a efectua achiziţii în numele sau pe seama lor. Atunci când Comisia acţionează în calitate de organism central de achiziţie, se aplică condiţii echivalente cu cele prevăzute la articolul 168 alineatul (3) din Regulamentul financiar.
(3)Atunci când solicită Comisiei să acţioneze în conformitate cu alineatul (1) de la prezentul articol, se consideră că autorităţile contractante ale statelor membre respectă cerinţele prevăzute în Directiva 2009/81/CE.
(4)Pe lângă condiţiile prevăzute în Regulamentul financiar, procedura de achiziţii publice menţionată la alineatele (1) şi (2) de la prezentul articol respectă, de asemenea, şi următoarele condiţii:
a)participarea la procedura de achiziţii publice este deschisă tuturor statelor membre;
b)Comisia invită, din fiecare ţară participantă, cel puţin un expert cu experienţă relevantă pentru negocieri, în vederea formării unei echipe comune de negociere;
c)ţările participante precizează în mod explicit dacă decid să desfăşoare procese paralele de negociere pentru produsul în cauză, decizia respectivă fiind supusă aprobării unanime de către ţările participante.
(5)Atunci când acţionează în calitate de organism central de achiziţie în temeiul alineatului (2), Comisia poate achiziţiona, în cadrul achiziţiilor publice, componente şi materii prime necesare pentru aprovizionarea cu produse din domeniul apărării în scopul constituirii de rezerve strategice de către ţările participante, inclusiv al constituirii de stocuri.
(6)Atunci când acest lucru este justificat în mod corespunzător de urgenţa extremă a situaţiei, Comisia poate, prin derogare de la articolul 175 alineatul (1) din Regulamentul financiar, să solicite livrarea de produse de la data la care sunt trimise proiectele de contracte rezultate în urma achiziţiei publice desfăşurate în scopurile prezentului regulament.
(7)Pentru a încheia acorduri de achiziţie cu operatori economici, reprezentanţii Comisiei sau experţii desemnaţi de Comisie pot efectua, în cooperare cu autorităţile naţionale relevante, vizite pe teren la amplasamentele instalaţiilor de producţie a produselor relevante din domeniul apărării.
(8)Prezentul articol nu aduce atingere normelor Uniunii şi normelor naţionale existente care reglementează proprietatea asupra produselor din domeniul apărării, precum şi exportul şi transferul acestora.
(9)Comisia se asigură că ţările participante sunt tratate în mod egal în cadrul desfăşurării procedurilor de achiziţii publice şi la punerea în aplicare a acordurilor rezultate.
(10)În plus faţă de condiţiile prevăzute în Regulamentul financiar, în cadrul contractelor care rezultă din achiziţiile publice efectuate în temeiul prezentului articol, ofertanţilor, contractanţilor şi subcontractanţilor li se aplică, de asemenea, criterii echivalente cu cele prevăzute la articolul 26 alineatele (1), (3) şi (4) din prezentul regulament.
(11)Pentru achiziţiile publice efectuate în temeiul alineatului (1) de la prezentul articol se aplică normele prevăzute la articolul 27 alineatele (3) şi (5).