Art. 17. - Art. 17: Facilitarea acordurilor de achiziţionare a producţiei - Regulamentul 2643/16-dec-2025 de stabilire a Programului privind industria europeană de apărare şi a unui cadru de măsuri care să asigure disponibilitatea şi aprovizionarea în timp util cu produse din domeniul apărării (''Regulamentul EDIP'') (*)

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

În vigoare
Versiune de la: 29 Decembrie 2025
Art. 17: Facilitarea acordurilor de achiziţionare a producţiei
(1)Comisia stabileşte un sistem pentru a facilita încheierea de acorduri de achiziţionare a producţiei legate de intensificarea industrială a capacităţilor de producţie ale EDTIB, între statele membre şi, după caz, ţările asociate, pe de o parte, şi operatorii economici din cadrul EDTIB, pe de altă parte, cu respectarea normelor Uniunii în materie de concurenţă şi achiziţii publice. Comisia se asigură că este împiedicat accesul unei ţări terţe neasociate sau al unei entităţi dintr-o ţară terţă neasociată la informaţii clasificate sau sensibile referitoare la acţiune, iar angajaţii sau alte persoane implicate în acţiune deţin autorizare de securitate naţională emisă de un stat membru sau de o ţară asociată.
(2)Sistemul menţionat la alineatul (1) permite statelor membre şi ţărilor asociate interesate să prezinte cereri de oferte pentru produse din domeniul apărării care indică:
a)volumul şi calitatea;
b)preţul sau intervalul de preţ preconizat;
c)durata preconizată a acordului de achiziţionare a producţiei.
(3)Sistemul menţionat la alineatul (1) de la prezentul articol le permite producătorilor de produse din domeniul apărării care îndeplinesc criterii echivalente cu cele prevăzute la articolul 9 alineatele (1), (3) şi (4) să prezinte oferte care indică:
a)volumul şi calitatea produselor din domeniul apărării pentru care intenţionează să încheie acorduri de achiziţionare a producţiei;
b)preţul sau intervalul de preţ preconizat la care sunt dispuşi să vândă;
c)termenul de execuţie estimat pentru livrarea produselor din domeniul apărării în cadrul acordului de achiziţionare a producţiei;
d)durata preconizată a acordului de achiziţionare a producţiei.
(4)Pe baza cererilor de oferte şi a ofertelor primite în temeiul alineatelor (2) şi (3), Comisia stabileşte contactul între producătorii relevanţi de produse din domeniul apărării şi statele membre şi ţările asociate interesate.
(5)În urma stabilirii contactului menţionat la alineatul (4) de la prezentul articol, ţările interesate pot solicita Comisiei să se angajeze într-o procedură de achiziţii publice în comun sau într-o procedură de achiziţii publice în numele sau pe seama lor, în temeiul articolului 15.
(6)Pachetul financiar menţionat la articolul 3 alineatul (1) poate acoperi părţile din contract privind costurile nerecurente, inclusiv rezervarea capacităţilor de producţie.