Secţiunea 2 - Cerinţe aplicabile organismelor naţionale de acreditare - Regulamentul 2551/20-nov-2025 de completare a Regulamentului (UE) 2023/956 al Parlamentului European şi al Consiliului prin specificarea condiţiilor pentru acordarea acreditării verificatorilor, pentru controlul şi monitorizarea verificatorilor acreditaţi, pentru retragerea acreditării şi pentru recunoaşterea reciprocă şi evaluarea la nivel de omologi a organismelor de acreditare

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

În vigoare
Versiune de la: 22 Decembrie 2025
SECŢIUNEA 2:Cerinţe aplicabile organismelor naţionale de acreditare
Art. 10: Cerinţe de competenţă aplicabile evaluatorilor
Organismul naţional de acreditare se asigură că persoanele desemnate să efectueze evaluarea au următoarele competenţe sau cunoştinţe:
a)cunoştinţe privind acreditarea, activităţile de verificare şi monitorizarea şi calcularea emisiilor încorporate în temeiul prezentului regulament, al Regulamentului (UE) 2023/956, al Regulamentelor de punere în aplicare (UE) 2025/2547 şi (UE) 2025/2546, cunoştinţe privind colectarea, monitorizarea şi raportarea datelor relevante pentru alocarea cu titlu gratuit în temeiul Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2025/2620 al Comisiei (10) şi cunoştinţe privind alte acte legislative, standarde armonizate şi orientări aplicabile;
(10)Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2025/2620 al Comisiei din 16 decembrie 2025 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) 2023/956 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte calcularea ajustării alocării cu titlu gratuit a numărului de certificate CBAM care urmează să fie restituite (JO L, 2025/2620, 22.12.2025, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2025/2620/oj).
b)competenţa şi înţelegerea necesare pentru evaluarea activităţilor de verificare menţionate în secţiunea 2 din anexa II la prezentul regulament;
c)pentru domeniul de acreditare LI menţionat în anexa I la prezentul regulament, competenţa tehnică şi înţelegerea necesare pentru a evalua dovezile necesare pentru a demonstra îndeplinirea criteriilor prevăzute în secţiunea 5 primul paragraf literele (a)-(d) din anexa IV la Regulamentul (UE) 2023/956;
d)pentru domeniul de acreditare LII menţionat în anexa I la prezentul regulament, competenţa tehnică şi înţelegerea necesare pentru a evalua dovezile necesare pentru a demonstra îndeplinirea criteriilor prevăzute în secţiunea 6 din anexa IV la Regulamentul (UE) 2023/956;
e)cunoştinţe în materie de auditare a datelor şi a informaţiilor, astfel cum se menţionează în secţiunea 1.2 al patrulea paragraf litera (b) din anexa II la prezentul regulament.
Art. 11: Experţi tehnici în acreditare
(1)Dacă este necesar, organismul naţional de acreditare poate implica experţi tehnici în acreditare pentru evaluarea activităţilor de verificare desfăşurate de verificatori.
(2)Pe lângă cunoştinţele şi expertiza cu privire la un anumit subiect, experţii tehnici în acreditare trebuie să aibă cunoştinţe cu privire la următoarele:
a)cunoştinţe privind acreditarea, activităţile de verificare şi monitorizarea şi calcularea emisiilor încorporate în temeiul prezentului regulament, al Regulamentului (UE) 2023/956, al Regulamentelor de punere în aplicare (UE) 2025/2547 şi (UE) 2025/2546, cunoştinţe privind colectarea, monitorizarea şi raportarea datelor relevante pentru alocarea cu titlu gratuit în temeiul Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2025/2620 şi cunoştinţe privind alte acte legislative, standarde şi orientări aplicabile;
b)cunoştinţe privind activităţile de verificare efectuate de verificatori, menţionate în secţiunea 2 din anexa II la prezentul regulament.
Art. 12: Accesul la informaţii, confidenţialitatea şi secretul profesional
(1)Organismul naţional de acreditare pune la dispoziţia publicului şi actualizează cu regularitate informaţii privind activităţile sale de acreditare desfăşurate în temeiul prezentului regulament.
(2)Organismul naţional de acreditare ia măsurile necesare pentru a proteja confidenţialitatea informaţiilor obţinute în cursul activităţilor de evaluare în temeiul prezentului regulament.
În cazul în care organismul naţional de acreditare primeşte informaţii referitoare la raportul privind emisiile al unui operator sau la un raport de verificare, inclusiv în temeiul articolelor 16 şi 21, aceste informaţii intră sub incidenţa obligaţiei de păstrare a secretului profesional, iar organismul naţional de acreditare nu le divulgă niciunei alte persoane sau autorităţi, cu excepţia cazului în care acest lucru este impus de dreptul Uniunii sau de dreptul intern.