Nou Capitolul iii - ZONELE DEMARCATE - Regulamentul 2520/15-dec-2025 de stabilire a unor măsuri de prevenire a stabilirii şi răspândirii pe teritoriul Uniunii a Aromia bungii (Faldermann) şi privind măsurile de eradicare şi izolare a organismului dăunător respectiv în anumite zone demarcate şi de abrogare a Deciziei de punere în aplicare (UE) 2018/1503
Acte UE
Jurnalul Oficial seria L
Neintrat în vigoare Versiune de la: 16 Decembrie 2025
CAPITOLUL III:ZONELE DEMARCATE
Art. 5: Stabilirea zonelor demarcate
(1)În cazul în care prezenţa organismului dăunător specificat este confirmată în mod oficial, statul membru în cauză stabileşte fără întârziere o zonă demarcată în scopul eradicării organismului dăunător specificat.
(2)În urma unei confirmări oficiale a prezenţei organismului dăunător specificat şi a stabilirii zonei demarcate menţionate la alineatul (1), autorităţile competente stabilesc fără întârziere nivelul de infestare printr-o anchetă de delimitare.
(3)În cazul în care, pe baza rezultatelor anchetei menţionate la articolul 3, autoritatea competentă concluzionează, timp de cel puţin patru ani consecutivi, că nivelul de infestare cu organismul dăunător specificat este de natură să facă imposibilă eradicarea acestuia, autoritatea competentă poate decide să modifice regimul de izolare. În astfel de cazuri, autoritatea competentă notifică imediat Comisiei detaliile noii zone demarcate pentru izolare pe care intenţionează să o desemneze sau să o modifice, pentru ca zona respectivă să fie inclusă în lista zonelor demarcate pentru izolare din anexa I.
(4)Zona demarcată constă în următoarele:
a)o zonă care include toate plantele infestate şi toate plantele specificate susceptibile de a fi infestate pe o rază de cel puţin 100 m în jurul plantelor infestate ("zonă infestată");
b)o zonă-tampon:
(i)cu o lăţime de cel puţin 2 km dincolo de limita zonei infestate, în cazul unei zone demarcate pentru eradicarea organismului dăunător specificat;
(ii)cu o lăţime de cel puţin 4 km dincolo de limita zonei infestate, în cazul unei zone demarcate pentru izolare.
(5)Delimitarea zonei demarcate se bazează pe:
a)principii ştiinţifice, pe biologia organismului dăunător specificat, pe nivelul de infestare, pe distribuţia specifică a plantelor specificate în zona vizată şi pe dovada instalării în acea zonă a organismului dăunător specificat;
b)pe o anchetă de delimitare cu o concepţie şi un plan de eşantionare care să permită detectarea, cu un nivel de încredere de 95 %, o prezenţă de 1 % a plantelor infestate;
c)pe Orientările autorităţii pentru anchete solide din punct de vedere statistic şi bazate pe riscuri.
(6)În scopul luării măsurilor de eradicare menţionate la articolul 9, lăţimea zonei-tampon poate fi redusă la cel puţin 1 km în cazul în care autoritatea competentă concluzionează că eradicarea organismului dăunător specificat este posibilă, ţinând cont de circumstanţele focarului, cum ar fi dimensiunea şi localizarea acestuia, nivelul de infestare sau numărul şi distribuţia plantelor specificate.
În cazul unei zone demarcate pentru izolare, lăţimea zonei-tampon poate fi redusă la cel puţin 2 km în cazul în care autoritatea competentă consideră că această distanţă este adecvată pentru izolarea organismului dăunător specificat, ţinând cont de circumstanţele focarului, cum ar fi dimensiunea şi localizarea acestuia, nivelul de infestare sau numărul şi distribuţia plantelor specificate.
În interiorul zonelor demarcate, autorităţile competente se asigură că publicul larg şi operatorii profesionişti cunosc delimitarea zonelor demarcate.
Art. 6: Derogări de la stabilirea zonelor demarcate
(1)Prin derogare de la articolul 5, autoritatea competentă poate decide să nu stabilească o zonă demarcată dacă există dovezi că:
a)organismul dăunător specificat a fost introdus în zonă cu plantele, lemnul sau materialul de ambalaj din lemn pe care a fost depistat, iar respectivele plante, lemn sau material de ambalaj din lemn au fost infestate înainte de introducerea lor în zona în cauză şi nu a avut loc nicio multiplicare a organismului dăunător specificat sau este o constatare izolată, care nu se preconizează că va conduce la stabilirea acestuia; precum şi
b)organismul dăunător specificat nu s-a instalat şi răspândirea şi înmulţirea cu succes a organismului dăunător specificat nu sunt posibile din cauza biologiei acestuia, având în vedere rezultatele unei anchete specifice şi măsurile de eradicare luate.
(2)Dacă utilizează derogarea prevăzută la alineatul (1), autoritatea competentă:
a)ia măsuri imediate pentru a asigura eradicarea rapidă a organismului dăunător specificat şi pentru a exclude posibilitatea răspândirii sale;
b)pe parcursul a cel puţin unui ciclu de viaţă al organismului dăunător specificat plus un an suplimentar şi timp de cel puţin patru ani consecutivi, supraveghează o lăţime de minimum 1 km în jurul plantelor infestate sau în jurul locului în care a fost depistat organismul dăunător specificat, în mod regulat şi intensiv, în conformitate cu articolul 3, cel puţin în prima perioadă de zbor a organismului dăunător specificat;
c)urmăreşte originea infestării, examinând plantele specificate, lemnul sau materialul de ambalaj din lemn specificat din jurul constatării pentru orice semn de infestare, inclusiv prin eşantionare distructivă specifică, pentru a elimina prezenţa larvelor;
d)sensibilizează publicul cu privire la ameninţarea reprezentată de organismul dăunător specificat; precum şi
e)ia orice altă măsură care ar putea contribui la eradicarea organismului dăunător specificat, în conformitate cu standardul internaţional pentru măsuri fitosanitare ("ISPM") nr. 9 (8) şi cu aplicarea unei abordări integrate în conformitate cu principiile stabilite în ISPM nr. 14 (9).
(8)Guidelines for pest eradication programmes - Reference Standard ISPM No 9 by the Secretariat of the International Plant Protection Convention (Orientări pentru programele de eradicare a dăunătorilor - Standard de referinţă ISPM nr. 9 al Secretariatului Convenţiei internaţionale pentru protecţia plantelor), Roma.
(9)The use of integrated measures in a systems approach for pest risk management - Reference Standard ISPM No 14 by the Secretariat of the International Plant Protection Convention (Utilizarea unor măsuri integrate într-o abordare sistemică pentru gestionarea riscurilor determinate de dăunători - Standardul de referinţă ISPM nr. 14 al Secretariatului Convenţiei internaţionale pentru protecţia plantelor), Roma.
Alineatul (2) litera (b) nu se aplică în cazurile în care prezenţa sau apariţia adulţilor organismului dăunător specificat în planta gazdă, în lemnul specificat sau în materialul de ambalaj din lemn specificat poate fi exclusă fără echivoc, iar motivele acestei concluzii au fost comunicate Comisiei în scris.
Art. 7: Eliminarea zonei demarcate
O zonă demarcată poate fi eliminată dacă, pe baza anchetelor prevăzute la articolul 8, organismul dăunător specificat nu a fost detectat în zona demarcată timp de cel puţin patru ani consecutivi.
Demarcarea poate fi eliminată, de asemenea, în cazurile în care sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la articolul 6 alineatul (1).
Art. 8: Anchete anuale în zonele demarcate şi inspecţii ale plantelor-santinelă
(1)În zonele demarcate, autorităţile competente efectuează anchete anuale intensive asupra plantelor specificate, astfel cum se menţionează la articolul 19 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2016/2031, pentru a detecta prezenţa organismului dăunător specificat, ţinând seama de informaţiile menţionate în fişa de anchetă a autorităţii privind Aromia bungii şi în conformitate cu alineatele (2)-(5) din prezentul articol.
(2)Anchetele se efectuează în conformitate cu articolul 3 alineatele (3) şi (4) pentru a detecta prezenţa organismului dăunător specificat.
În completarea examinărilor vizuale, se pot utiliza, după caz, arbori-santinelă.
În plus, organismul oficial responsabil efectuează, după caz, prelevarea de probe prin metoda distructivă specifică.
(3)Ancheta trebuie să fie concepută în concordanţă cu orientările generale ale autorităţii pentru anchete solide din punct de vedere statistic şi bazate pe riscuri, fiind necesar ca modul de concepere a anchetei şi planul de eşantionare utilizate pentru anchetele de depistare să poată identifica, cu un nivel de încredere de cel puţin 95 %, un nivel de prezenţă a organismului dăunător specificat de 1 %.
(4)În cazurile în care se utilizează plante-santinelă, respectivele plante fac obiectul unor inspecţii cel puţin o dată pe lună în cursul sezonului de zbor. Acestea sunt distruse şi examinate cel târziu înainte ca organismul dăunător specificat să poată finaliza un ciclu complet de viaţă în zona din statul membru în cauză.
(5)Rezultatele anchetelor efectuate în temeiul prezentului articol se transmit Comisiei utilizând unul dintre modelele prevăzute în anexa II.