Nou Art. 3. - Art. 3: Anchete pe teritoriul Uniunii în afara zonelor demarcate - Regulamentul 2520/15-dec-2025 de stabilire a unor măsuri de prevenire a stabilirii şi răspândirii pe teritoriul Uniunii a Aromia bungii (Faldermann) şi privind măsurile de eradicare şi izolare a organismului dăunător respectiv în anumite zone demarcate şi de abrogare a Deciziei de punere în aplicare (UE) 2018/1503

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

Neintrat în vigoare
Versiune de la: 16 Decembrie 2025
Art. 3: Anchete pe teritoriul Uniunii în afara zonelor demarcate
(1)Autorităţile competente efectuează anchete anuale bazate pe riscuri cu privire la plantele specificate din zonele de pe teritoriile lor unde prezenţa organismului dăunător specificat nu este cunoscută, pentru depistarea prezenţei organismului dăunător respectiv.
(2)Concepţia şi planul de eşantionare ale acestor anchete trebuie să permită detectarea, cu un nivel suficient de încredere, a unui nivel mic de prezenţă a plantelor infestate în statul membru în cauză.
Acestea se bazează pe Orientările generale ale Autorităţii Europene pentru Siguranţa Alimentară (denumită în continuare "autoritatea") pentru anchete solide din punct de vedere statistic şi bazate pe riscuri privind organismele dăunătoare plantelor.
(3)Anchetele se efectuează:
a)în funcţie de respectivul nivel de risc fitosanitar;
b)în aer liber, în zonele naturale şi urbane, precum şi în pepiniere, centre de grădinărit, centre comerciale, fabrici de cherestea din lemn de esenţă tare, locuri în care sunt depozitate sau comercializate mărfuri legate de materialele de ambalaj din lemn şi alte amplasamente relevante, după caz;
c)în perioadele corespunzătoare ale anului în ceea ce priveşte posibilitatea depistării organismului dăunător specificat, ţinând cont de biologia acestuia, de prezenţa şi biologia plantelor specificate şi de informaţiile ştiinţifice şi tehnice menţionate în buletinul autorităţii privind efectuarea anchetei pentru depistarea organismului dăunător Aromia bungii.
(4)Anchetele constau în:
a)examinarea vizuală a plantelor specificate; precum şi
b)după caz, capturarea şi colectarea probelor şi testarea.
În completarea examinărilor vizuale, se pot utiliza, după caz, câini-detectivi.