Art. 88. - Art. 88: Crearea conturilor de avans - Regulamentul 2509/23-sept-2024 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

În vigoare
Versiune de la: 26 Septembrie 2024
Art. 88: Crearea conturilor de avans
(1)Crearea unui cont de avans şi numirea unui administrator al contului de avans fac obiectul unei decizii a contabilului instituţiei Uniunii în care se precizează condiţiile de funcţionare şi condiţiile de utilizare a contului de avans.
(2)Conturile de avans pot fi constituite pentru plata cheltuielilor în cazul în care, din cauza cuantumurilor limitate implicate, este practic imposibil sau ineficient să se efectueze operaţiuni de plată în conformitate cu normele generale privind operaţiunile de cheltuieli. Cuantumul maxim care poate fi plătit de administratorul contului de avans în astfel de cazuri este stabilit de contabil pentru fiecare tip de cheltuieli în decizia menţionată la alineatul (1). Conturile de avans pot fi constituite, de asemenea, pentru colectarea veniturilor.
În domeniul ajutoarelor pentru gestionarea crizelor şi al operaţiunilor de ajutor umanitar, conturile de avans pot fi utilizate fără stabilirea unor plafoane pentru un interval de timp determinat, după ce au fost justificate în mod corespunzător, cu respectarea nivelului creditelor de plată stabilit de Parlamentul European şi de Consiliu la linia bugetară corespunzătoare pentru exerciţiul financiar în curs şi în conformitate cu normele interne ale Comisiei.
În delegaţiile Uniunii, conturile de avans pot fi, de asemenea, utilizate pentru executarea unor plăţi în conformitate cu normele generale privind operaţiunile de cheltuieli al căror cuantum este limitat la 60 000 EUR pentru fiecare cheltuială, în cazul în care această utilizare este eficientă şi eficace în contextul cerinţelor locale. Dacă sunt necesare pentru plata cheltuielilor din ambele secţiuni ale bugetului referitoare la Comisie şi la SEAE, acestea se constituie sub formă de conturi de avans separate.