Art. 71. - Art. 71: Organismele de parteneriat public-privat - Regulamentul 2509/23-sept-2024 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii
Acte UE
Jurnalul Oficial seria L
În vigoare
Versiune de la: 26 Septembrie 2024
Art. 71: Organismele de parteneriat public-privat
Organismele cu personalitate juridică instituite printr-un act de bază cărora le-a fost încredinţată punerea în aplicare a unui parteneriat public-privat îşi adoptă propriile norme financiare.
Respectivele norme includ un set de principii necesare pentru asigurarea bunei gestiuni financiare a fondurilor Uniunii.
Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 275 pentru a completa prezentul regulament cu un regulament financiar tip pentru organismele de parteneriat public-privat care să stabilească principiile necesare pentru a asigura buna gestiune financiară a fondurilor Uniunii, principii care se bazează pe articolul 157.
Normele financiare ale organismelor de parteneriat public-privat nu se pot îndepărta de regulamentul financiar tip decât în cazul în care nevoile specifice ale acestor organisme impun acest lucru şi sub rezerva acordului prealabil al Comisiei.
În cazul organismelor de parteneriat public-privat, se aplică articolul 70 alineatele (4)-(7).