Art. 43. - Art. 43: Obligaţii care le revin statelor membre în urma adoptării bugetului - Regulamentul 2509/23-sept-2024 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

În vigoare
Versiune de la: 26 Septembrie 2024
Art. 43: Obligaţii care le revin statelor membre în urma adoptării bugetului
(1)Preşedintele Parlamentului European constată că bugetul a fost adoptat definitiv în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 314 alineatul (9) din TFUE şi la articolul 106a din Tratatul Euratom.
(2)De îndată ce s-a constatat adoptarea definitivă a bugetului, de la data de 1 ianuarie a exerciţiului financiar următor sau de la data la care s-a constatat adoptarea definitivă a bugetului, dacă aceasta din urmă este ulterioară datei de 1 ianuarie, fiecare stat membru este obligat să facă plăţile datorate Uniunii în condiţiile prevăzute în Regulamentele (UE, Euratom) nr. 609/2014 şi (UE, Euratom) 2021/770.