Art. 22. - Art. 22: Structura pentru înregistrarea veniturilor alocate şi constituirea creditelor corespunzătoare - Regulamentul 2509/23-sept-2024 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii
Acte UE
Jurnalul Oficial seria L
În vigoare Versiune de la: 26 Septembrie 2024
Art. 22: Structura pentru înregistrarea veniturilor alocate şi constituirea creditelor corespunzătoare
(1)Fără a se aduce atingere alineatului (2) primul paragraf litera (c) de la prezentul articol şi nici articolului 24, structura pentru înregistrarea în buget a veniturilor alocate include:
a)în situaţia veniturilor din secţiunea corespunzătoare fiecărei instituţii a Uniunii, o linie bugetară pentru înregistrarea veniturilor;
b)în situaţia cheltuielilor, comentariile, inclusiv comentariile generale, care indică liniile bugetare ce pot primi creditele deschise corespunzătoare veniturilor alocate;
c)în situaţia cheltuielilor, o anexă, ca parte integrantă din buget, care prezintă toate liniile bugetare pentru care sunt prevăzute venituri alocate interne sau externe şi care furnizează informaţii cu privire la cuantumul estimat al unor astfel de venituri care urmează să fie primite şi cuantumul estimat al unor astfel de venituri care urmează să fie reportate din exerciţiile anterioare pentru fiecare linie bugetară.
În cazul menţionat la primul paragraf litera (a), la linia în cauză se introduce menţiunea simbolică pro memoria, iar venitul estimat se indică, spre informare, în comentarii.
(2)Creditele corespunzătoare veniturilor alocate sunt puse la dispoziţie automat, atât ca credite de angajament, cât şi ca credite de plată, după încasarea veniturilor de către instituţia Uniunii, cu excepţia oricăruia dintre următoarele cazuri:
a)în cazul prevăzut la articolul 21 alineatul (2) litera (a) pentru contribuţiile financiare din partea statelor membre al căror acord de contribuţie este exprimat în euro, creditele de angajament se pot pune la dispoziţie în momentul în care statul membru semnează acordul de contribuţie;
b)în cazurile prevăzute la articolul 21 alineatul (2) litera (b) şi la articolul 21 alineatul (2) litera (g) punctele (i) şi (iii), creditele de angajament se pun la dispoziţie de îndată ce creanţa a fost estimată;
c)în cazul prevăzut la articolul 21 alineatul (2) litera (c), înregistrarea cuantumurilor în situaţia veniturilor determină deschiderea, în situaţia cheltuielilor, a unor credite de angajament şi a unor credite de plată.
Creditele menţionate la primul paragraf litera (c) de la prezentul alineat se execută în conformitate cu articolul 20.
(3)Estimările creanţelor menţionate la articolul 21 alineatul (2) literele (b) şi (g) se trimit contabilului pentru înregistrare.