Art. 103. - Art. 103: Procedura de recuperare în urma neefectuării plăţii în mod voluntar - Regulamentul 2509/23-sept-2024 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

În vigoare
Versiune de la: 26 Septembrie 2024
Art. 103: Procedura de recuperare în urma neefectuării plăţii în mod voluntar
(1)Fără a se aduce atingere articolului 102, în cazul în care creanţa nu a fost recuperată integral până la scadenţa menţionată la articolul 98 alineatul (4) primul paragraf litera (b), contabilul informează ordonatorul de credite competent şi iniţiază fără întârziere procedura de recuperare prin orice mijloace legale, inclusiv, dacă este cazul, prin executarea unor garanţii depuse în avans.
(2)Fără a se aduce atingere articolului 102, în cazul în care nu se poate utiliza metoda de recuperare menţionată la alineatul (1) de la prezentul articol, iar debitorul nu plăteşte ca răspuns la o scrisoare de punere în întârziere trimisă de contabil, contabilul efectuează recuperarea prin executarea unei decizii obţinute fie în conformitate cu articolul 100 alineatul (2), fie printr-o acţiune juridică.