Art. 32. - Art. 32: Ajutoare pentru inovare în sectorul acvaculturii - Regulamentul 2473/14-dec-2022 de declarare a anumitor categorii de ajutoare acordate întreprinderilor care îşi desfăşoară activitatea în producţia, prelucrarea şi comercializarea produselor pescăreşti şi de acvacultură ca fiind compatibile cu piaţa internă, în aplicarea articolelor 107 şi 108 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene

Acte UE

Jurnalul Oficial 327L

În vigoare
Versiune de la: 13 Decembrie 2023
Art. 32: Ajutoare pentru inovare în sectorul acvaculturii
(1)Ajutoarele pentru inovare în sectorul acvaculturii care îndeplinesc condiţiile stabilite în capitolul I din prezentul regulament sunt compatibile cu piaţa internă în sensul articolului 107 alineatul (3) litera (c) din TFUE şi sunt exceptate de la cerinţa de notificare prevăzută la articolul 108 alineatul (3) din TFUE, cu condiţia:
a)ca ajutoarele să stimuleze inovarea în sectorul acvaculturii;
b)ca ajutoarele să vizeze următoarele:
(i)dezvoltarea de cunoştinţe tehnice, ştiinţifice sau organizaţionale în cadrul fermelor de acvacultură care reduc, în special, impactul asupra mediului, care reduc dependenţa de făina şi uleiul de peşte, care promovează o utilizare durabilă a resurselor în acvacultură, îmbunătăţesc bunăstarea animalelor sau facilitează metode de producţie sustenabile noi;
(ii)dezvoltarea sau introducerea pe piaţă a unor specii de acvacultură noi cu potenţial de piaţă, a unor produse noi sau substanţial îmbunătăţite, a unor procese noi sau îmbunătăţite, a unor sisteme de gestionare şi organizare noi sau îmbunătăţite;
(iii)examinarea fezabilităţii din punct de vedere tehnic sau economic a produselor sau a proceselor inovatoare.
(2)Serviciile subvenţionate prevăzute la prezentul articol se desfăşoară de către organisme ştiinţifice sau tehnice publice sau private recunoscute de statul membru sau în colaborare cu astfel de organisme, care validează rezultatele serviciilor subvenţionate respective.
(3)Rezultatele proiectelor pentru care se primeşte sprijin fac obiectul unei publicităţi adecvate din partea statului membru.
(4)Pot fi eligibile următoarele costuri:
a)costurile directe cu personalul legate de cercetători, tehnicieni şi alţi membri ai personalului de sprijin, în măsura în care sunt angajaţi în proiect;
b)costurile aferente instrumentelor şi echipamentelor, în măsura utilizării acestora în cadrul proiectului şi pe durata acestei utilizări;
c)costurile cu clădirile, în măsura utilizării acestora în cadrul proiectului şi pe durata acestei utilizări, precum şi în următoarele condiţii:
(i)în ceea ce priveşte clădirile, sunt considerate eligibile doar cheltuielile de amortizare corespunzătoare duratei proiectului, calculate pe baza principiilor contabile general acceptate;
(ii)în cazul terenurilor, sunt eligibile costurile transferului comercial sau costurile de capital efectiv suportate;
d)costurile aferente cercetării contractuale, cunoştinţelor şi brevetelor cumpărate sau obţinute cu licenţă din surse externe, în condiţii de concurenţă deplină, precum şi costurile aferente serviciilor de consultanţă şi serviciilor echivalente folosite exclusiv pentru proiect; sau
e)cheltuielile de regie suplimentare şi alte costuri de exploatare, inclusiv costurile materialelor, ale consumabilelor şi ale altor produse similare, suportate direct ca urmare a proiectului.
În sensul literei (b), atunci când aceste instrumente şi echipamente nu se folosesc în cadrul proiectului pe întreaga lor durată de viaţă, sunt considerate eligibile doar cheltuielile de amortizare corespunzătoare duratei proiectului, calculate pe baza principiilor contabile general acceptate.
(5)Cuantumul ajutorului acordat în temeiul prezentului articol nu depăşeşte, în echivalent subvenţie brută, o rată maximă a intensităţii ajutorului de 50 % din costurile eligibile totale. Ratele maxime specifice ale intensităţii ajutorului sunt stabilite în anexa IV. Atunci când o operaţiune se încadrează la mai multe dintre rândurile 1-11 din anexa IV se aplică cea mai mare rată maximă a intensităţii ajutorului.