Art. 19. - Art. 19: Ajutoare pentru facilitarea diversificării şi a unor forme noi de venit - Regulamentul 2473/14-dec-2022 de declarare a anumitor categorii de ajutoare acordate întreprinderilor care îşi desfăşoară activitatea în producţia, prelucrarea şi comercializarea produselor pescăreşti şi de acvacultură ca fiind compatibile cu piaţa internă, în aplicarea articolelor 107 şi 108 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene

Acte UE

Jurnalul Oficial 327L

În vigoare
Versiune de la: 13 Decembrie 2023
Art. 19: Ajutoare pentru facilitarea diversificării şi a unor forme noi de venit
(1)Ajutoarele pentru facilitarea diversificării şi a unor forme noi de venit care îndeplinesc condiţiile stabilite în capitolul I din prezentul regulament sunt compatibile cu piaţa internă în sensul articolului 107 alineatul (3) litera (c) din TFUE şi sunt exceptate de la cerinţa de notificare prevăzută la articolul 108 alineatul (3) din TFUE, cu condiţia:
a)ca ajutoarele să vizeze sprijinirea investiţiilor care contribuie la diversificarea veniturilor pescarilor prin dezvoltarea unor activităţi complementare, incluzând investiţii la bord, turismul pentru pescuitul cu undiţa, restaurante, servicii de mediu aferente pescuitului şi activităţi educaţionale care privesc pescuitul;
b)ca ajutoarele să sprijine pescarii care:
(i)prezintă un plan de afaceri pentru dezvoltarea noilor lor activităţi; şi
(ii)deţin competenţe profesionale adecvate sau le dobândesc prin operaţiuni care pot fi finanţate în temeiul articolului 18 alineatul (1) litera (a).
(2)Ajutoarele prevăzute la alineatul (1) litera (a) se acordă numai cu condiţia ca activităţile complementare să fie legate de activitatea de pescuit de bază pe care o desfăşoară pescarul.
(3)Cuantumul ajutoarelor acordate în temeiul prezentului articol nu depăşeşte 50 % din bugetul prevăzut în planul de afaceri pentru fiecare operaţiune şi nu depăşeşte suma maximă de 75 000 EUR pentru fiecare întreprindere beneficiară.