Nou Capitolul ix - PUNERE ÎN APLICARE ŞI SANCŢIUNI - Regulamentul 2455/26-nov-2025 de înfiinţare a unei platforme comune de date privind substanţele chimice, de stabilire a unor norme pentru a se asigura că datele conţinute în aceasta sunt uşor de găsit, accesibile, interoperabile şi reutilizabile şi de stabilire a unui cadru de monitorizare şi de perspectivă pentru substanţele chimice

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

Neintrat în vigoare
Versiune de la: 12 Decembrie 2025
CAPITOLUL IX:PUNERE ÎN APLICARE ŞI SANCŢIUNI
Art. 30: Cooperarea în materie de conformitate
Agenţiile cooperează cu autorităţile de aplicare a legii din statele membre şi fac schimb de informaţii cu privire la respectarea de către operatorii economici şi laboratoare a obligaţiei de notificare a studiilor în conformitate cu articolul 26.
Art. 31: Sancţiuni în caz de nerespectare a regulamentului
(1)Statele membre introduc sancţiuni pentru nerespectarea de către operatorii economici şi laboratoare a obligaţiilor prevăzute la articolul 26 şi iau toate măsurile necesare pentru a se asigura că acestea sunt puse în aplicare. Sancţiunile prevăzute trebuie să fie efective, proporţionale şi cu efect de descurajare.
(2)Statele membre notifică normele şi măsurile respective Comisiei până la 2 noiembrie 2027 şi îi notifică acesteia, fără întârziere, orice modificare ulterioară a acestora.