Art. 50. - Regulamentul 2454/02-iul-1993 de stabilire a unor dispoziţii de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului de instituire a Codului Vamal Comunitar

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 8 Decembrie 2015
Art. 50
(1)Formatul certificatului este 210 x 297 mm, se acceptă o toleranţă în lungime de la maximum 5 mm în minus până la 8 mm în plus. Hârtia folosită este de culoare albă fără pastă mecanică, finisată pentru scris şi cântărind cel puţin 64 g/m2 sau între 25 şi 30 g/m2 când se foloseşte hârtie pentru poştă aeriană. Faţa originalului are imprimat un fond ghioşat, de culoare sepia, astfel încât să evidenţieze orice falsificare prin mijloace mecanice sau chimice.
(2)Formularul de cerere se tipăreşte în limba oficială sau în una ori mai multe dintre limbile oficiale ale statului membru exportator; formularul certificatului de origine se tipăreşte în una sau mai multe limbi oficiale ale Comunităţii sau, în funcţie de uzanţele şi cerinţele comerciale, în orice altă limbă.
(3)Statele membre îşi rezervă dreptul de a tipări formularele certificatelor de origine sau pot încredinţa tipărirea lor unor imprimerii aprobate de acestea. În acest din urmă caz, fiecare certificat trebuie să facă trimitere la această aprobare. Fiecare certificat de origine trebuie să aibă inscripţionate numele şi adresa imprimeriei sau un semn prin care aceasta să poată fi identificată. Aceasta are, de asemenea, un număr de serie tipărit sau ştampilat, cu ajutorul căruia să poată fi identificată.