Art. 38. - _ - Regulamentul 2454/02-iul-1993 de stabilire a unor dispoziţii de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului de instituire a Codului Vamal Comunitar

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 8 Decembrie 2015
Art. 38
În aplicarea articolului precedent, următoarele prelucrări sau transformări sunt întotdeauna considerate insuficiente pentru a conferi caracterul originar, indiferent dacă se schimbă sau nu poziţia tarifară:
a)manipulările destinate să asigure păstrarea în aceeaşi stare a produselor pe durata transportului şi depozitării (ventilaţie, întindere, uscare, eliminare a părţilor deteriorate şi alte operaţiuni similare);
b)operaţiuni simple constând în înlăturarea prafului, cernere, triere, clasificarea, asortarea (inclusiv alcătuirea de seturi de produse), spălarea, debitarea;
c)_
(i)schimbări de ambalaje şi separări sau unificări de transporturi de mărfuri;
(ii)simpla punere în saci, lăzi, cutii, fixarea pe planşete şi alte operaţiuni simple de ambalare;
d)aplicarea de însemne, etichete sau alte semne distinctive pe produse sau pe ambalajele acestora;
e)simpla asamblare a părţilor în vederea constituirii unui produs complet;
f)o combinaţie de două sau mai multe operaţiuni prevăzute la literele (a)-(e).