Art. 912g. - Art. 912 g - Regulamentul 2454/02-iul-1993 de stabilire a unor dispoziţii de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului de instituire a Codului Vamal Comunitar

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 8 Decembrie 2015
Art. 912g
(1)Autorităţile competente din fiecare stat membru pot, în limita competenţei lor, să autorizeze orice persoană care îndeplineşte condiţiile prevăzute la alineatul (4) şi care intenţionează să expedieze mărfurile pentru care trebuie întocmit un exemplar de control T5 (denumită în continuare «expeditorul autorizat») să nu prezinte la biroul de plecare nici mărfurile respective, nici exemplarul de control T5 referitoare la acestea.
(2)în ceea ce priveşte exemplarul de control T5 folosit de către expeditorii autorizaţi, autorităţile competente pot:
a)prescrie utilizarea de formulare purtând un semn distinctiv ca mod de identificare a expeditorilor autorizaţi;
b)stipula ca rubrica A a formularului, «Biroul de plecare»:
- să fie ştampilată în avans cu ştampila biroului de plecare şi semnată de un funcţionar de la acel birou sau
- să fie ştampilată de expeditorul autorizat cu o ştampilă metalică aprobată, corespunzătoare modelului din anexa 62, sau
- să fie reimprimată cu amprenta ştampilei speciale corespunzătoare modelului din anexa 62, dacă imprimarea se realizează de către o imprimerie aprobată în acest scop. Imprimarea poate fi realizată şi cu ajutorul unui sistem electronic integrat sau al unui sistem automat de prelucrare a datelor;
c)autoriza expeditorul autorizat să nu semneze formularele ştampilate cu ştampila specială menţionată în anexa 62, care sunt realizate cu ajutorul unui sistem electronic integrat sau automat de prelucrare a datelor. În acest caz, spaţiul rezervat pentru semnătura declarantului din rubrica 110 a formularelor trebuie să conţină una din următoarele fraze:
- Dispensa de la firma, artículo 912 octavo del Regla-mento (CEE) n° 2454/93
- Underskriftsdispensation, artikel 912g i forordning (EOF) nr. 2454/93
- Freistellung von der Unterschriftsleistung, Artikel 912g der Verordnung (EWG) Nr. 2454/93
POZĂ - a se vedea actul modifcator-
- Signature waived - Article 912g of Regulation (EEC) No 2454/93
- Dispense de signature, article 912 octies du reglement (CEE) n° 2454/93
- Dispensa dalla firma, articolo 912 octies del regola-mento (CEE) n. 2454/93
- Vrijstelling van ondertekening - artikel 912 octies van Verordening (EEG) nr. 2454/93
- Dispensada a assinatura, artigo 912.° - G do Regu-lamento (CE) n. 2454/93
- Vapautettu allekirjoituksesta - asetuksen (ETY) N:o 2454/93 912 gartikla
- Befriad fran underskrift, artikel 912g i förordning (EEG) nr. 2454/93.
- Dispensă de semnătură - Articolul 912g din Regulamentul (CEE)Nr. 2454/93

- Oslobodeno potpisa - clanak 912.g Uredbe (EEZ) br. 2454/93

(3)Expeditorul autorizat trebuie să completeze exemplarul de control T5 prin introducerea datelor solicitate, inclusiv:
- în rubrica A («Biroul de plecare») data la care mărfurile au fost expediate şi numărul alocat declaraţiei şi
- în rubrica D («Control efectuat de biroul de plecare») de pe formularul T5, una din următoarele andosări:
- Procedimiento simplificado, artículo 912 octavo del Reglamento (CEE) n° 2454/93
- Forenklet fremgangsmade, artikel 912g i forordning (EOF) nr. 2454/93
- Vereinfachtes Verfahren, Artikel 912g der Verordnung (EWG) Nr. 2454/93
POZĂ - a se vedea actul modifcator-
- Simplified procedure - Article 912g of Regulation (EEC) No 2454/93
- Procédure simplifiée, article 912 octies du reglement (CEE) n° 2454/93
- Procedura semplificata, articolo 912 octies del rego-lamento (CEE) n. 2454/93
- Vereenvoudigde procedure, artikel 912 octies van Verordening (EEG) nr. 2454/93
- Procedimento simplificado, artigo 912.° - G do Regulamento (CE) n.° 2454/93
- Yksinkertaistettu menettely - asetuksen (ETY) N:o 2454/93 912gartikla
- Förenklat förfarande, artikel 912g i förordning (EEG) nr. 2454/93
şi, dacă este cazul, datele cu privire la perioada pe durata căreia mărfurile trebuie prezentate la biroul de destinaţie, măsurile de identificare aplicate şi referirile la documentul de expediţie.
Acel exemplar, completat corespunzător şi, dacă este cazul, semnat de expeditorul autorizat, se consideră ca fiind emis de biroul indicat pe ştampila menţionată la alineatul (2) litera (b).
După expedierea mărfurilor, expeditorul autorizat trebuie să trimită fără întârziere la biroul de plecare un exemplar al formularului de control T5, împreună cu orice document pe baza căruia a fost întocmit exemplarul de control T5.
- Procedură simplicată - Articolul 912g din Regulamentul (CEE) Nr. 2454/93

- Pojednostavnjeni postupak - clanak 912.g Uredbe (EEZ) br. 2454/93

(4)Autorizaţia menţionată la alineatul (1) se acordă numai persoanelor care expediază frecvent mărfuri, ale căror evidenţe permit autorităţilor competente să le verifice operaţiunile şi care nu au comis delicte grave şi repetate împotriva legislaţiei în vigoare.
Autorizaţia trebuie să specifice în mod special:
- biroul sau birourile abilitate să funcţioneze ca birouri de plecare pentru expediţii;
- perioada în care şi procedura prin care expeditorul autorizat trebuie să informeze biroul de plecare cu privire la expediţia care trebuie trimisă, pentru ca biroul să poată efectua orice fel de control, inclusiv orice control cerut de reglementările comunitare, înainte de plecarea mărfurilor;
- perioada în care mărfurile trebuie să fie prezentate la biroul de destinaţie; această perioadă se determină în funcţie de condiţiile de transport sau de reglementările comunitare;
- măsurile ce trebuie luate pentru identificarea mărfurilor, care pot include folosirea de sigilii speciale aprobate de autorităţile competente şi ştampilate de către expeditorul autorizat;
- modalităţile de constituire a garanţiilor, atunci când emiterea exemplarului de control T5 depinde de acestea.
(5)Expeditorul autorizat trebuie să ia toate măsurile necesare pentru a asigura păstrarea în condiţii de securitate a ştampilei speciale sau a formularelor care poartă imprimarea ştampilei biroului de plecare sau imprimarea ştampilei speciale.
Expeditorul autorizat suportă toate consecinţele, în special consecinţele financiare, a oricăror erori, omisiuni sau altor greşeli de pe exemplarele de control T5 pe care le întocmeşte sau la efectuarea oricăror proceduri care îi revin potrivit autorizaţiei prevăzute la alineatul (1).
În cazul folosirii abuzive de către orice persoană a formularelor de control T5 ştampilate în avans cu ştampila biroului de plecare sau cu ştampila specială, expeditorul autorizat este pasibil, fără să aducă atingere procedurilor de drept civil, de plata drepturilor şi a altor impuneri care nu au fost achitate, precum şi de restituirea oricăror beneficii financiare care au fost obţinute în mod greşit în urma unei asemenea folosiri abuzive, dacă nu poate dovedi autorităţilor competente de la care a primit autorizaţia că a luat măsurile cerute pentru a asigura păstrarea în siguranţă a ştampilei speciale sau a formularelor purtând imprimarea ştampilei biroului de plecare sau a imprimării ştampilei speciale.