Art. 91a. - Art. 91 a - Regulamentul 2454/02-iul-1993 de stabilire a unor dispoziţii de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului de instituire a Codului Vamal Comunitar

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 8 Decembrie 2015
Art. 91a
(1)La 1 ianuarie 2017, autorităţile vamale ale statelor membre încep înregistrarea exportatorilor şi a re-expeditorilor mărfurilor stabiliţi pe teritoriile lor.
(2)Începând cu 1 ianuarie 2018, autorităţile vamale din toate statele membre încetează eliberarea certificatelor de circulaţie EUR.1 în scopul cumulului în temeiul articolului 84.
(3)Până la 31 decembrie 2017, autorităţile vamale ale statelor membre eliberează certificate de circulaţie EUR.1 sau certificate de origine tip A înlocuitoare la cererea exportatorilor sau a re-expeditorilor de mărfuri care încă nu sunt înregistraţi. Aceasta se aplică, de asemenea, în cazul în care produsele originare trimise către Uniune sunt însoţite de atestate de origine întocmite de un exportator înregistrat într-o ţară beneficiară.
(4)Exportatorii din Uniune, înregistraţi sau nu, întocmesc atestate de origine pentru produsele originare expediate atunci când valoarea totală a acestora nu depăşeşte 6 000 EUR, începând cu 1 ianuarie 2017.
După înregistrare, exportatorii întocmesc atestate de origine pentru produsele originare expediate atunci când valoarea totală a acestora depăşeşte 6 000 EUR, începând cu data de la care înregistrarea lor este valabilă în conformitate cu articolul 92 alineatul (5).
(5)Reexpeditorii de mărfuri care sunt înregistraţi pot întocmi atestate de origine înlocuitoare din data de la care este valabilă înregistrarea lor în conformitate cu articolul 92 alineatul (5). Această dispoziţie se aplică indiferent dacă mărfurile sunt însoţite de un certificat de origine tip A eliberat în ţara beneficiară, de o declaraţie pe factură sau de un atestat de origine întocmit de către exportator.