Art. 856a. - Art. 856 a - Regulamentul 2454/02-iul-1993 de stabilire a unor dispoziţii de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului de instituire a Codului Vamal Comunitar

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 8 Decembrie 2015
Art. 856a
(1)Scutirea de drepturi de import pentru produsele prevăzute de articolul 188 din Cod este condiţionată de prezentarea unui certificat care să susţină declaraţia de punere în liberă circulaţie privind produsele în cauză.
(2)Pentru produsele ce urmează să fie puse în liberă circulaţie în Comunitate, în situaţiile prevăzute de articolul 329 literele (a)-(d), căpitanul navei comunitare care a făcut captura completează căsuţele 3, 4 şi 5 şi, dacă este necesar, şi căsuţa 9 a certificatului. În cazul în care captura a fost prelucrată la bord, căpitanul navei completează şi căsuţele 6, 7 şi 8.
- Articolele 330, 331 şi 332 se aplică la completarea căsuţelor corespunzătoare ale certificatului.
Atunci când se face declaraţia pentru punerea în liberă circulaţie a acestor produse, declarantul completează căsuţele 1 şi 2 din certificat.
(3)Certificatul trebuie să se conformeze modelului prezentat în anexa 110a şi trebuie să fie întocmit în conformitate cu alineatul (2).
(4)Atunci când produsele sunt declarate pentru punere în liberă circulaţie în portul în care au fost descărcate de pe pescadorul comunitar care a făcut captura, derogarea prevăzută la articolul 326 alineatul (2) se aplică mutatis mutandis.
(5)În sensul alineatelor (1)-(4), înţelesul termenilor «pescador comunitar» şi «navă-fabrică aparţinând Comunităţii» este cel definit în articolul 325 alineatul (1), în timp ce termenul «produse» se consideră ca însemnând produsele şi mărfurile prevăzute în articolele 326 şi 332, atunci când se face referire la aceste dispoziţii.
(6)Pentru a se asigura respectarea alineatelor (1)-(5), administraţiile statelor membre îşi acordă asistenţă reciprocă la verificarea autenticităţii certificatelor şi a exactităţii informaţiilor cuprinse în acestea.