Art. 842a. - Art. 842 a - Regulamentul 2454/02-iul-1993 de stabilire a unor dispoziţii de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului de instituire a Codului Vamal Comunitar

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 8 Decembrie 2015
Art. 842a
(1)Fără a aduce atingere alineatelor (3) şi (4), în cazul în care scoaterea mărfurilor de pe teritoriul vamal al Comunităţii nu necesită o declaraţie vamală, declaraţia sumară de ieşire trebuie depusă la biroul vamal de ieşire.
(2)În sensul acestui capitol, «biroul vamal de ieşire» este:
a)biroul vamal competent pentru locul de unde mărfurile vor părăsi teritoriul vamal al Comunităţii; sau
b)biroul vamal competent pentru locul în care mărfurile sunt încărcate pe nava sau pe aeronava care le va transporta la o destinaţie situată în afara teritoriului vamal al Comunităţii, atunci când mărfurile părăsesc teritoriul vamal al Comunităţii pe cale aeriană sau maritimă.
(3)Declaraţia sumară de ieşire nu mai este cerută dacă declaraţia electronică de tranzit conţine datele din declaraţia sumară de ieşire, cu condiţia ca biroul de destinaţie să fie totodată biroul vamal de ieşire sau ca biroul de destinaţie să fie în afara teritoriului vamal al Comunităţii.
(4)O declaraţie sumară de ieşire nu este cerută în următoarele cazuri:
a)existenţa scutirilor enumerate la articolul 592a;
b)atunci când mărfurile sunt încărcate într-un port sau aeroport situat pe teritoriul vamal al Comunităţii, în vederea descărcării într-un alt port sau aeroport al Comunităţii, cu condiţia ca, la cererea biroului vamal de ieşire, să fie furnizată o dovadă a locului de debarcare, sub forma unui manifest comercial, maritim sau de transport sau a unei liste de încărcare. Această dispoziţie se aplică în egală măsură atunci când nava sau aeronava care transportă mărfurile face escală într-un port sau aeroport situat în afara teritoriului vamal al Comunităţii, iar mărfurile respective trebuie să rămână la bordul navei sau aeronavei pe durata escalei în portul sau aeroportul situat în afara teritoriului vamal al Comunităţii;
c)atunci când, într-un port sau aeroport, mărfurile nu sunt descărcate de pe mijlocul de transport care le-a introdus pe teritoriul vamal al Comunităţii şi care le va scoate de pe acest teritoriu;
d)atunci când mărfurile au fost încărcate într-un alt port sau aeroport situat pe teritoriul vamal al Comunităţii şi rămân la bordul mijlocului de transport care le va scoate de pe teritoriul vamal al Comunităţii;
e)atunci când mărfurile aflate în depozit temporar sau într-o zonă liberă supusă modalităţilor de control de tip I sunt transbordate de pe mijlocul de transport care le-a transportat până la depozitul temporar sau zona liberă respectivă sub supravegherea aceluiaşi birou vamal pe o navă, o aeronavă sau un tren, care le va transporta din acel depozit temporar sau din acea zonă liberă în afara teritoriului vamal al Comunităţii, cu condiţia ca:
(i)transbordarea să fie efectuată în termen de paisprezece zile calendaristice de la data prezentării mărfurilor în vederea plasării în depozit temporar sau într-o zonă liberă supusă modalităţilor de control de tip I; în circumstanţe excepţionale, autorităţile vamale pot prelungi acest termen pentru a face faţă acestor circumstanţe;
(ii)informaţiile referitoare la marfă să fie puse la dispoziţia autorităţilor vamale; şi
(iii)destinaţia mărfurilor şi destinatarul să nu sufere modificări după cunoştinţa transportatorului;
f)atunci când dovada că mărfurile care trebuie scoase de pe teritoriul vamal al Comunităţii au făcut deja obiectul unei declaraţii vamale conţinând datele din declaraţia sumară de ieşire este pusă la dispoziţia biroului vamal de ieşire, fie prin intermediul sistemului de procesare a datelor aparţinând deţinătorului spaţiului de depozitare temporară, transportatorului sau operatorului portuar/ aeroportuar, fie prin intermediul unui alt sistem comercial de procesare a datelor, cu condiţia ca acesta să fi fost agreat de autorităţile vamale.
Fără a aduce atingere articolului 842d alineatul (2), în cazurile menţionate la literele (a)-(f), controalele vamale trebuie să ia în considerare natura specifică a situaţiei.
(5)Atunci când este cerută, declaraţia sumară de ieşire trebuie depusă de către transportator. Cu toate acestea, declaraţia sus-menţionată trebuie depusă de deţinătorul spaţiului de depozitare temporară sau de deţinătorul spaţiului de depozitare situat într-o zonă liberă supusă modalităţilor de control de tip I, sau de către orice altă persoană în măsură să prezinte mărfurile, atunci când transportatorul a fost notificat cu privire la faptul că persoana menţionată în cea de a doua teză din prezentul alineat depune respectiva declaraţie şi şi-a dat consimţământul în cadrul unui acord contractual. Biroul vamal de ieşire poate considera, în lipsa unor dovezi contrare, că transportatorul şi-a dat consimţământul în cadrul unui acord contractual şi că a luat la cunoştinţă despre depunerea declaraţiei.
În ceea ce priveşte definiţia transportatorului, se aplică articolul 796d alineatul (1) ultimul paragraf.
(6)În cazul în care, după depunerea unei declaraţii sumare de ieşire, mărfurile nu mai sunt destinate scoaterii de pe teritoriul vamal al Comunităţii, articolul 796d alineatul (4) se aplică mutatis mutandis.