Art. 797. - Art. 797 - Regulamentul 2454/02-iul-1993 de stabilire a unor dispoziţii de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului de instituire a Codului Vamal Comunitar

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 8 Decembrie 2015
Art. 797
(1)Carnetul ATA poate fi folosit pentru export în cazul în care se îndeplinesc următoarele condiţii:
a)carnetul ATA este emis într-un stat membru al Comunităţii şi este vizat şi garantat de către o asociaţie cu sediul în Comunitate, aparţinând unui lanţ de garantare internaţional.
Comisia publică lista acestor asociaţii;
b)carnetul ATA acoperă mărfurile comunitare, altele decât mărfurile:
- care, la exportul de pe teritoriul vamal al Comunităţii, nu au făcut obiectul formalităţilor vamale de export în vederea acordării de restituiri sau a altor sume la exportul instituit în cadrul politicii agricole comune;
- pentru care nu a fost acordat nici un alt avantaj financiar în afara acestor restituiri sau alte sume în cadrul politicii agricole comune, cu obligaţia de a exporta mărfurile menţionate;
- pentru care nu a fost înaintată nici o cerere de rambursare;
c)documentele menţionate la articolul 221 trebuie prezentate. Autorităţile vamale pot cere prezentarea documentelor de transport;
d)mărfurile trebuie să fie destinate reimportului.
(2)În cazul când mărfurile sub acoperirea unui carnet ATA sunt prezentate în vederea exportului temporar, biroul vamal de export îndeplineşte următoarele formalităţi:
a)verifică conformitatea datelor din casetele A şi G ale voletului de export cu mărfurile acoperite de carnet;
b)completează, după caz, caseta de pe prima pagină a carnetului intitulată "Atestat al autorităţilor vamale";
c)completează cotorul şi caseta H din voletul de export;
d)îşi înscrie numele în caseta H litera (b) din voletul de reimport;
e)reţine voletul de export.
(3)Dacă biroul vamal de export nu este birou de ieşire, biroul vamal de export efectuează formalităţile prevăzute la alineatul (2), dar nu completează caseta 7 de pe cotorul voletului de export, care trebuie completată de biroul vamal de ieşire.
(4)Termenul de reimport al mărfurilor stabilit de autorităţile vamale în caseta H litera (b) a voletului de export nu poate depăşi termenul de valabilitate al carnetului.