Art. 793. - Art. 793 - Regulamentul 2454/02-iul-1993 de stabilire a unor dispoziţii de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului de instituire a Codului Vamal Comunitar

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 8 Decembrie 2015
Art. 793
(1)Exemplarul 3 al documentul administrativ unic sau documentul de însoţire menţionat la articolul 792 alineatul (2) şi mărfurile care au beneficiat de acordarea liberului de vamă pentru export sunt prezentate împreună în vamă la biroul vamal de ieşire.
(2)Biroul vamal de ieşire este ultimul birou vamal înaintea ieşirii mărfurilor de pe teritoriul vamal al Comunităţii.
Prin derogare de la primul paragraf, biroul vamal de ieşire este unul din următoarele birouri:
a)în cazul mărfurilor care părăsesc teritoriul printr-un sistem de conducte şi în cazul energiei electrice, biroul stabilit de statul membru unde este desemnat exportatorul;
b)biroul vamal competent pentru locul în care mărfurile sunt preluate în cadrul unui contract de transport unic, care asigură ieşirea acestora de pe teritoriul vamal al Comunităţii de către societăţile de cale ferată, serviciile poştale, companiile aeriene sau companiile maritime, cu condiţia îndeplinirii următoarelor condiţii:
(i)mărfurile trebuie să părăsească teritoriul vamal al Comunităţii pe calea ferată, prin poştă, pe calea aerului sau pe cale maritimă;
(ii)declarantul sau reprezentatul acestuia solicită ca formalităţile menţionate la articolul 793a alineatul (2) sau la articolul 796e alineatul (1) să fie îndeplinite în acest birou.
(3)În cazurile menţionate la alineatul (2) al doilea paragraf litera (b), când mărfurile recepţionate în cadrul unui contract de transport unic sosesc la biroul vamal la locul efectiv de ieşire de pe teritoriul vamal al Comunităţii, transportatorul trebuie să furnizeze, la cererea biroului vamal, unul dintre următoarele elemente:
a)numărul de referinţă al declaraţiei de export, în cazul în care este disponibil; sau
b)o copie a contractului de transport unic sau a declaraţiei de export pentru mărfurile în cauză; sau
c)numărul de referinţă unic al transportului sau numărul de referinţă al documentului de transport şi numărul coletelor, precum şi numărul de identificare al echipamentului, dacă mărfurile sunt transportate în containere; sau
d)informaţiile privind contractul de transport unic sau transportul mărfurilor în afara teritoriului vamal al Comunităţii, care figurează în sistemul de procesare a datelor al operatorului care recepţionează mărfurile sau în orice alt sistem comercial de prelucrare a datelor.