Art. 561. - Art. 561 - Regulamentul 2454/02-iul-1993 de stabilire a unor dispoziţii de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului de instituire a Codului Vamal Comunitar

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 8 Decembrie 2015
Art. 561
(1)Scutirea totală de drepturi de import se acordă când mijloacele de transport urmează a fi înmatriculate într-o serie temporară pe teritoriul vamal al Comunităţii în scopul reexportării pe numele uneia dintre următoarele persoane:
a)pe numele unei persoane stabilite în afara acelui teritoriu;
b)pe numele unei persoane fizice stabilite pe acel teritoriu în cazul în care persoana respectivă se pregăteşte să-şi schimbe domiciliul în afara acelui teritoriu.
În cazul menţionat la litera (b), mijlocul de transport trebuie exportat în termen de trei luni de la data înmatriculării.
(2)Scutirea totală de drepturi de import se acordă atunci când mijloacele de transport sunt utilizate în scop comercial sau privat de o persoană fizică care îşi are reşedinţa pe teritoriul vamal al Uniunii şi care este angajată de proprietarul sau de locatarul mijlocului de transport stabilit în afara teritoriului respectiv.
Utilizarea în scop privat a mijloacelor de transport este autorizată pentru deplasările între locul de desfăşurare a activităţii şi locul de reşedinţă al angajatului sau cu scopul de a îndeplini o sarcină profesională a angajatului, astfel cum se prevede în contractul de muncă.
La cererea autorităţilor vamale, persoana care utilizează mijloacele de transport trebuie să prezinte o copie a contractului de muncă.

(3)Scutirea totală de drepturi de import poate fi acordată în cazuri excepţionale atunci când mijloacele de transport sunt utilizate în scop comercial pe o perioadă limitată de către persoane stabilite pe teritoriul vamal al Comunităţii.