Art. 513. - Art. 513 - Regulamentul 2454/02-iul-1993 de stabilire a unor dispoziţii de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului de instituire a Codului Vamal Comunitar

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 8 Decembrie 2015
Art. 513
Transferul de la un titular la altul poate avea loc numai atunci când cel din urmă plasează mărfurile sau produsele transferate sub un regim în baza unei autorizaţii de a folosi regimul de vămuire locală. înştiinţarea autorităţilor vamale şi înscrierea în evidenţe a mărfurilor sau produselor menţionate în articolul 266 se efectuează la sosirea lor la sediul celui de-al doilea titular. Nu este necesară o declaraţie suplimentară.
În cazul admiterii temporare, transferul de la un titular la altul poate avea loc şi atunci când cel din urmă plasează mărfurile sub un regim prin intermediul unei declaraţii vamale în scris folosind procedura normală.
Formalităţile ce trebuie îndeplinite sunt prevăzute în anexa 68. La recepţionarea mărfurilor sau produselor, cel de-al doilea titular este obligat să le plaseze sub un regim.