Art. 462. - Regulamentul 2454/02-iul-1993 de stabilire a unor dispoziţii de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului de instituire a Codului Vamal Comunitar

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 8 Decembrie 2015
Art. 462
(1)În cazul în care, în conformitate cu dispoziţiile articolului 91 alineatul (2) litera (e) şi ale articolului 163 alineatul (2) litera (e) din cod, mărfurile se transportă de la un punct la altul de pe teritoriul vamal al Comunităţii sub acoperirea formularului 302 stabilit prin Convenţia dintre părţile la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord privind statutul forţelor lor, semnat la Londra la 19 iunie 1951, teritoriul vamal al Comunităţii se consideră, în ceea ce priveşte modul de utilizare a formularului menţionat pentru un asemenea transport, ca formând un singur teritoriu.
(2)În cazul în care un transport menţionat la alineatul (1) se efectuează parţial cu tranzitarea teritoriului unei ţări terţe, controalele şi formalităţile legate de formularul 302 se desfăşoară la punctul prin care mărfurile părăsesc temporar teritoriul vamal al Comunităţii şi prin care ele reintră pe acest teritoriu.
(3)În cazul în care se constată că, în cursul sau cu ocazia unui transport desfăşurat în baza formularului 302, s-a săvârşit o infracţiune sau o neregulă într-un anume stat membru, recuperarea drepturilor şi altor impuneri eventual datorate se face de către acest stat membru în conformitate cu dispoziţiile comunitare sau naţionale, fără a aduce atingere exercitării procedurilor penale.
(4)Articolul 457c alineatul (3) se aplică mutatis mutandis.