Art. 438. - Biroul vamal la care se prezintă mărfurile serveşte drept birou de destinaţie. - Regulamentul 2454/02-iul-1993 de stabilire a unor dispoziţii de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului de instituire a Codului Vamal Comunitar

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 8 Decembrie 2015
Art. 438
(1)În cazul în care un transport începe în afara teritoriului vamal al Comunităţii şi urmează a se încheia în interiorul acestuia, biroul vamal căruia de care ţine staţia de frontieră prin care intră mărfurile în Comunitate serveşte drept birou de plecare.
(2)Biroul vamal la care se prezintă mărfurile serveşte drept birou de destinaţie.
Formalităţile prevăzute la articolul 436 se îndeplinesc la biroul de destinaţie.
(3)În cazul în care mărfurile sunt puse în liberă circulaţie sau sunt plasate sub un alt regim vamal într-o gară intermediară, biroul vamal de care aparţine această gară funcţionează ca birou vamal de destinaţie. Acest birou vamal ştampilează filele 1, 2 şi 3 A ale buletinului de expediere TR prezentate de întreprinderea de transport şi le menţionează cel puţin una dintre următoarele indicaţii:
- Despachado de aduana,
- Toldbehandet,
- Verzollt,
- POZĂ - a se vedea actul modificator-
- Cleared,
- Dédouané,
- Sdoganato,
- Vrijgemaakt,
- Desalfandegado,
- Tulliselvitetty,
- Tullklarerat.
Acest birou înapoiază fără întârziere filele 1 şi 2 întreprinderii de transport după ce le-a ştampilat şi păstrează fila 3A.
- Vămuit

- Ocarinjeno.

(4)Dispoziţiile articolului 423 alineatele (4) şi (5) se aplică mutatis mutandis.