Art. 426. - Regulamentul 2454/02-iul-1993 de stabilire a unor dispoziţii de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului de instituire a Codului Vamal Comunitar

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 8 Decembrie 2015
Art. 426
Atunci când se aplică regimul de tranzit comunitar, formalităţile aferente acestui regim se simplifică potrivit articolelor 427-442 pentru mărfurile transportate de companiile de cale ferată în containere mari, folosind întreprinderi de transport ca intermediari, sub acoperirea unor buletine de expediţie denumite «buletine de expediţie TR». Astfel de operaţiuni pot include expedierea de loturi de marfă de către firme de transport folosind alte moduri de transport decât calea ferată, până la cea mai apropiată gară la punctul de încărcare şi de la cea mai apropiată gară la punctul de descărcare, şi orice transport pe mare pe durata circulaţiei între cele două gări.