Art. 406. - Art. 406 - Regulamentul 2454/02-iul-1993 de stabilire a unor dispoziţii de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului de instituire a Codului Vamal Comunitar

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 8 Decembrie 2015
Art. 406
(1)Statutul de destinatar agreat se poate acorda oricărei persoane care intenţionează să primească, la sediul propriu sau în alt loc specificat, mărfuri plasate sub regimul de tranzit comunitar, fără a prezenta aceste mărfuri şi documentul de însoţire tranzit - documentul de însoţire tranzit/securitate la biroul de destinaţie.

(2)Principalul obligat şi-a îndeplinit obligaţiile care îi revin în conformitate cu dispoziţiile articolului 96 alineatul (1) litera (a) din cod, iar regimul de tranzit comunitar se consideră încheiat după ce documentul de însoţire tranzit - documentul de însoţire tranzit/securitate care a însoţit transportul şi mărfurile intacte sunt livrate, în termenul indicat, destinatarului agreat la sediul propriu sau în locul specificat în autorizaţie, cu respectarea corespunzătoare a măsurilor de identificare.

(3)Pentru fiecare transport livrat în conformitate cu dispoziţiile alineatului (2), destinatarul agreat eliberează, la cererea transportatorului, recipisa prevăzută la articolul 362, care se aplică mutatis mutandis.