Art. 380. - Art. 380 - Regulamentul 2454/02-iul-1993 de stabilire a unor dispoziţii de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului de instituire a Codului Vamal Comunitar

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 8 Decembrie 2015
Art. 380
(1)Valoarea care trebuie acoperită prin garanţia globală este egală cu valoarea de referinţă prevăzută la artico lul 379.
(2)Valoarea garanţiei globale poate fi redusă:
a)la 50 % din valoarea de referinţă când principalul obligat demonstrează că are o situaţie financiară sigură şi că are o experienţă suficientă în utilizarea regimului de tranzit comunitar;
b)la 30 % din valoarea de referinţă când principalul obligat demonstrează că are o situaţie financiară sigură, că are o experienţă suficientă în utilizarea regimului de tranzit comunitar şi că a ajuns la un nivel ridicat de cooperare cu autorităţile vamale.
(3)Se poate acorda o dispensă de garanţie atunci când principalul obligat demonstrează că respectă regulile de fiabilitate menţionate în alineatul (2) litera (b), că are controlul operaţiilor de transport şi că are o bună capacitate financiară, suficientă pentru a-şi îndeplini obligaţiile.
(4)În vederea aplicării alineatelor (2) şi (3), statele membre iau în considerare criteriile enunţate în anexa 46b.