Art. 308d. - Art. 308 d - Regulamentul 2454/02-iul-1993 de stabilire a unor dispoziţii de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului de instituire a Codului Vamal Comunitar

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 8 Decembrie 2015
Art. 308d
(1)Atunci când este necesară efectuarea unei supravegheri comunitare, statele membre pun la dispoziţia Comisiei, cel puţin o dată pe săptămână, date privind declaraţiile vamale de punere în liberă circulaţie sau privind declaraţiile de export.
Statele membre cooperează cu Comisia pentru a stabili care sunt datele solicitate din declaraţiile vamale de punere în liberă circulaţie sau din declaraţiile de export.
(2)Datele comunicate, în conformitate cu alineatul (1), de către fiecare stat membru sunt confidenţiale.
Cu toate acestea, totalitatea datelor pentru fiecare stat membru este pusă la dispoziţia utilizatorilor autorizaţi în toate statele membre.
Statele membre cooperează cu Comisia în vederea stabilirii normelor practice privind accesul autorizat la totalitatea datelor.
(3)Anumite bunuri trebuie să facă obiectul unei supravegheri confidenţiale.
(4)Atunci când, în cadrul procedurilor simplificate menţionate la articolele 253-267 şi la articolele 280-289, datele menţionate la alineatul (1) nu sunt disponibile, statele membre pun la dispoziţia Comisiei datele disponibile la data acceptării declaraţiilor complete sau suplimentare.