Art. 278. - În cazurile de încheiere a regimului de antrepozit vamal, pot fi aplicate procedurile simplificate prevăzute pentru punerea în liberă circulaţie, export şi reexport. - Regulamentul 2454/02-iul-1993 de stabilire a unor dispoziţii de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului de instituire a Codului Vamal Comunitar

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 8 Decembrie 2015
Art. 278
(1)În cazurile de încheiere a unui regim vamal cu impact economic, altul decât perfecţionarea pasivă şi regimul de antrepozit vamal, se pot aplica procedurile simplificate pentru punerea în liberă circulaţie, export şi r-export. În cazul reexportului, dispoziţiile articolelor 279 şi 289 se aplică mutatis mutandis.
(2)Procedurile simplificate menţionate la articolele 254-267 se pot aplica în cazul punerii în liberă circulaţie a mărfurilor sub regimul de perfecţionare pasivă.
(3)În cazurile de încheiere a regimului de antrepozit vamal, pot fi aplicate procedurile simplificate prevăzute pentru punerea în liberă circulaţie, export şi reexport.
Cu toate acestea:
a)pentru mărfurile plasate sub regim într-un antrepozit de tip F nu se pot autoriza proceduri simplificate;
b)pentru mărfurile plasate sub regim într-un antrepozit de tip B se aplică numai declaraţiile incomplete şi procedura de declaraţie simplificată;
c)eliberarea unei autorizaţii pentru un antrepozit de tip D presupune aplicarea automată a procedurii de vămuire la domiciliu pentru punerea în liberă circulaţie.
Cu toate acestea, această procedură nu se poate aplica în cazurile în care persoana doreşte să beneficieze de aplicarea unor elemente de taxare care nu pot fi verificate fără un control fizic al mărfurilor. În acest caz, pot fi folosite celelalte proceduri care presupun prezentarea în vamă a mărfurilor;
d)nu se aplică proceduri simplificate pentru mărfurile agricole comunitare menţionate în articolul 524 plasate sub regimul de antrepozit vamal.