Art. 169. - Regulamentul 2454/02-iul-1993 de stabilire a unor dispoziţii de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului de instituire a Codului Vamal Comunitar

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 8 Decembrie 2015
Art. 169
(1)În cazul în care elementele folosite la determinarea valorii în vamă a mărfurilor sunt exprimate în momentul acestei determinări în altă monedă decât cea a statului membru în care se face evaluarea, cursul de schimb de folosit la determinarea acestei valori, exprimat în moneda statului membru respectiv este cursul înregistrat în penultima zi de miercuri a lunii şi publicat în ziua respectivă sau în ziua următoare.
(2)Cursul înregistrat în penultima zi de miercuri a lunii se foloseşte pe durata lunii calendaristice următoare cu excepţia cazului în care este înlocuit de un curs stabilit în conformitate cu dispoziţiile articolului 171.
(3)În cazul în care cursul de schimb nu este înregistrat în penultima zi de miercuri, în conformitate cu alineatul (1) sau, în cazul în care fiind înregistrat, nu a fost publicat în ziua respectivă sau în ziua următoare, ultimul curs înregistrat şi publicat pentru această monedă, în decursul celor 14 zile precedente, se consideră curs înregistrat pentru ziua de miercuri în cauză.