Art. 146. - Regulamentul 2454/02-iul-1993 de stabilire a unor dispoziţii de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului de instituire a Codului Vamal Comunitar

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 8 Decembrie 2015
Art. 146
În cazul în care preţul plătit efectiv sau de plătit menţionat la articolul 29 alineatul (1) din cod include o sumă care reprezintă o taxă internă exigibilă în ţara de origine sau exportatoare cu privire la mărfurile avute în vedere, această sumă nu se include în valoarea în vamă cu condiţia să se demonstreze faţă de autorităţile vamale în cauză că mărfurile respective au fost sau vor fi exonerate de aceasta în beneficiul cumpărătorului.