Art. 58. - Art. 58: Furnizarea de informaţii privind cooperarea administrativă referitoare la regimurile speciale de import nepreferenţiale - Regulamentul 2447/24-nov-2015 de stabilire a unor norme pentru punerea în aplicare a anumitor dispoziţii din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului de stabilire a Codului vamal al Uniunii

Acte UE

Jurnalul Oficial 343L

În vigoare
Versiune de la: 19 Mai 2025 până la: 28 Februarie 2027
Art. 58: Furnizarea de informaţii privind cooperarea administrativă referitoare la regimurile speciale de import nepreferenţiale
(- Articolul 61 din cod)
(1)Atunci când regimurile speciale de import nepreferenţiale pentru anumite produse prevăd folosirea certificatului de origine menţionat la articolul 57 din prezentul regulament, aplicarea regimurilor respective este condiţionată de instituirea unei proceduri de cooperare administrativă, fără a aduce atingere unei eventuale derogări prevăzute în regimurile în cauză.
În scopul instituirii procedurii de cooperare administrativă sus-menţionate, ţările terţe vizate transmit Comisiei:
a)denumirile şi adresele autorităţilor emitente, precum şi specimenele de ştampile utilizate de autorităţile respective;
b)denumirile şi adresele autorităţilor guvernamentale cărora trebuie să li se trimită cererile de verificare ulterioară a certificatelor de origine prevăzute la articolul 59 din prezentul regulament.
Comisia transmite informaţiile de mai sus autorităţilor competente ale statelor membre.
(2)În cazul în care o ţară terţă nu transmite Comisiei informaţiile specificate la alineatul (1), autorităţile competente din Uniune refuză utilizarea regimului special de import nepreferenţial.