Art. 328. - Art. 328: Analiza de risc - Regulamentul 2447/24-nov-2015 de stabilire a unor norme pentru punerea în aplicare a anumitor dispoziţii din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului de stabilire a Codului vamal al Uniunii

Acte UE

Jurnalul Oficial 343L

În vigoare
Versiune de la: 19 Mai 2025 până la: 28 Februarie 2027
Art. 328: Analiza de risc
(- Articolul 264 din cod)
(1)Analiza de risc se efectuează înainte de acordarea liberului de vamă mărfurilor într-un termen-limită ce corespunde perioadei dintre sfârşitul termenului-limită pentru depunerea declaraţiei prealabile la ieşire prevăzut la articolul 244 din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446 şi încărcarea sau plecarea mărfurilor, după caz.
(2)Dacă se aplică o derogare de la obligaţia de a depune o declaraţie prealabilă la ieşire în temeiul articolului 245 din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446, analiza de risc se efectuează în momentul prezentării mărfurilor pe baza declaraţiei vamale sau a declaraţiei de reexport care acoperă mărfurile respective ori, dacă aceasta nu este disponibilă, pe baza oricăror alte informaţii disponibile referitoare la mărfuri.