Art. 320. - Art. 320: Formalităţile pentru utilizarea unui document electronic de transport ca declaraţie de tranzit pentru transportul aerian sau maritim - Regulamentul 2447/24-nov-2015 de stabilire a unor norme pentru punerea în aplicare a anumitor dispoziţii din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului de stabilire a Codului vamal al Uniunii

Acte UE

Jurnalul Oficial 343L

În vigoare
Versiune de la: 19 Mai 2025 până la: 28 Februarie 2027
Art. 320: Formalităţile pentru utilizarea unui document electronic de transport ca declaraţie de tranzit pentru transportul aerian sau maritim
[- Articolul 233 alineatul (4) litera (e) din cod]
(1)Mărfurilor li se acordă liberul de vamă pentru regimul de tranzit unional atunci când datele documentului electronic de transport au fost puse la dispoziţia biroului vamal de plecare la aeroport în cazul transportului aerian sau a biroului vamal de plecare din port în cazul transportului maritim conform mijloacelor definite în autorizaţie.
(2)Dacă mărfurile urmează să fie plasate sub regimul de tranzit unional, titularul regimului înscrie codurile corespunzătoare lângă toate articolele în documentul electronic de transport.
(3)Regimul de tranzit unional se încheie atunci când mărfurile sunt prezentate la biroul vamal de destinaţie la aeroport în cazul transportului aerian sau la biroul vamal de destinaţie din port în cazul transportului maritim, iar datele documentului electronic de transport au fost puse la dispoziţia biroului vamal respectiv conform mijloacelor definite în autorizaţie.
(4)Titularul regimului notifică imediat birourilor vamale de plecare şi de destinaţie toate infracţiunile şi neregulile.
(5)Regimul de tranzit unional se consideră descărcat cu excepţia cazului în care autorităţile vamale au primit informaţii sau au stabilit că regimul respectiv nu s-a încheiat corect.