Art. 30. - Art. 30: Sistemul electronic referitor la statutul AEO - Regulamentul 2447/24-nov-2015 de stabilire a unor norme pentru punerea în aplicare a anumitor dispoziţii din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului de stabilire a Codului vamal al Uniunii

Acte UE

Jurnalul Oficial 343L

În vigoare
Versiune de la: 19 Mai 2025 până la: 28 Februarie 2027
Art. 30: Sistemul electronic referitor la statutul AEO
[- Articolul 16 alineatul (1) din cod]
(1)În vederea schimbului şi a stocării informaţiilor referitoare la cererile pentru acordarea unei autorizaţii de operator economic autorizat (AEO), a celor referitoare la autorizaţiile AEO acordate, precum şi a celor referitoare la oricare alt eveniment sau act care ar putea avea ulterior efecte asupra deciziei iniţiale, inclusiv anularea, suspendarea, revocarea sau modificarea ori rezultatele oricărei monitorizări sau reevaluări, se utilizează un sistem electronic implementat în acest scop în temeiul articolului 16 alineatul (1) din cod. Autoritatea vamală competentă pune la dispoziţie informaţii prin intermediul acestui sistem fără întârziere şi cel mai târziu în termen de şapte zile.
O interfaţă armonizată pentru comercianţi la nivelul UE, concepută de Comisie şi de statele membre de comun acord, este utilizată pentru schimbul de informaţii cu privire la cereri şi decizii legate de autorizaţii AEO.
(2)Dacă este cazul, în special atunci când statutul AEO constituie baza pentru acordarea aprobării, a unor autorizaţii sau a unor facilităţi în temeiul altor acte legislative ale Uniunii, autoritatea vamală competentă poate acorda acces la sistemul electronic menţionat la alineatul (1) autorităţii naţionale corespunzătoare responsabile pentru securitatea aviaţiei civile. Accesul trebuie să fie legat de următoarele informaţii:
a)autorizaţiile AEOS, inclusiv numele titularului autorizaţiei şi, dacă este cazul, modificarea sau revocarea acestora ori suspendarea statutului de operator economic autorizat, precum şi motivele care stau la baza acestor decizii;
b)toate reevaluările autorizaţiilor AEOS şi rezultatele acestora.
Autorităţile naţionale responsabile pentru securitatea aviaţiei civile care prelucrează informaţiile respective le utilizează exclusiv în scopul programelor relevante pentru agenţii abilitaţi sau expeditorii cunoscuţi şi pun în aplicare măsuri tehnice şi organizatorice adecvate pentru a asigura securitatea acestor informaţii.
(3)Prin derogare de la alineatul (1) din prezentul articol, până la data modernizării sistemului AEO menţionată în anexa la Decizia de punere în aplicare 2014/255/UE, statele membre utilizează acel sistem instituit în temeiul articolului 14x din Regulamentul (CEE) nr. 2454/93.