Art. 269. - Art. 269: Statutul de mărfuri echivalente - Regulamentul 2447/24-nov-2015 de stabilire a unor norme pentru punerea în aplicare a anumitor dispoziţii din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului de stabilire a Codului vamal al Uniunii

Acte UE

Jurnalul Oficial 343L

În vigoare
Versiune de la: 19 Mai 2025 până la: 28 Februarie 2027
Art. 269: Statutul de mărfuri echivalente
[- Articolul 223 din cod]
(1)În cazul antrepozitului vamal şi al admiterii temporare, mărfurile echivalente devin mărfuri neunionale, iar mărfurile pe care le înlocuiesc devin mărfuri unionale în momentul acordării liberului de vamă pentru următorul regim vamal care descarcă regimul sau în momentul în care mărfurile echivalente au părăsit teritoriul vamal al Uniunii.
(2)În cazul perfecţionării active, mărfurile echivalente şi produsele transformate obţinute din acestea devin mărfuri neunionale, iar mărfurile pe care le înlocuiesc devin mărfuri unionale în momentul acordării liberului de vamă pentru următorul regim vamal care descarcă regimul sau în momentul în care produsele transformate au părăsit teritoriul vamal al Uniunii.
Cu toate acestea, atunci când mărfurile plasate sub regimul de perfecţionare activă sunt introduse pe piaţă înainte de descărcarea regimului, statutul lor se modifică în momentul introducerii pe piaţă. În cazuri excepţionale, dacă este de aşteptat ca mărfurile echivalente să nu fie disponibile în momentul introducerii mărfurilor pe piaţă, autorităţile vamale pot permite ca, la cererea titularului regimului, mărfurile echivalente să fie disponibile la un moment ulterior, într-o perioadă rezonabilă care trebuie stabilită de acestea.
(3)În cazul unui export anticipat al produselor transformate aflate sub regim de perfecţionare activă, mărfurile echivalente şi produsele transformate obţinute din acestea devin mărfuri neunionale cu efect retroactiv în momentul în care li se acordă liberul de vamă pentru regimul de export dacă mărfurile care urmează să fie importate sunt plasate sub regimul respectiv.
Dacă mărfurile care urmează să fie importate sunt plasate sub regim de perfecţionare activă, acestea devin în acelaşi timp mărfuri unionale.