Art. 267. - Art. 267: Circulaţia mărfurilor aflate sub un regim special - Regulamentul 2447/24-nov-2015 de stabilire a unor norme pentru punerea în aplicare a anumitor dispoziţii din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului de stabilire a Codului vamal al Uniunii

Acte UE

Jurnalul Oficial 343L

În vigoare
Versiune de la: 19 Mai 2025 până la: 28 Februarie 2027
Art. 267: Circulaţia mărfurilor aflate sub un regim special
[- Articolul 219 din cod]
(1)Circulaţia mărfurilor către biroul vamal de ieşire în vederea descărcării unui regim special altul decât destinaţia finală şi perfecţionarea pasivă prin scoaterea mărfurilor de pe teritoriul vamal al Uniunii se efectuează sub acoperirea declaraţiei de reexport.
(2)Dacă mărfurile circulă sub regimul de perfecţionare pasivă de la biroul vamal de plasare către biroul vamal de ieşire, mărfurile intră sub incidenţa dispoziţiilor care ar fi fost aplicabile dacă mărfurile ar fi fost plasate sub regimul de export.
(3)Dacă mărfurile circulă sub regimul de destinaţie finală către biroul vamal de ieşire, mărfurile intră sub incidenţa dispoziţiilor care ar fi fost aplicabile dacă mărfurile ar fi fost plasate sub regimul de export.
(4)Pentru orice circulaţie care nu intră sub incidenţa alineatelor (1)-(3) nu sunt necesare alte formalităţi vamale decât ţinerea de evidenţe menţionată la articolul 214 din cod.
(5)Dacă circulaţia mărfurilor are loc în conformitate cu alineatul (1) sau (3), mărfurile rămân sub regimul special până la scoaterea lor de pe teritoriul vamal al Uniunii.