Art. 206. - Art. 206: Dovada statutului vamal de mărfuri unionale sub forma unui manifest vamal al mărfurilor - Regulamentul 2447/24-nov-2015 de stabilire a unor norme pentru punerea în aplicare a anumitor dispoziţii din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului de stabilire a Codului vamal al Uniunii

Acte UE

Jurnalul Oficial 343L

În vigoare
Versiune de la: 19 Mai 2025 până la: 28 Februarie 2027
Art. 206: Dovada statutului vamal de mărfuri unionale sub forma unui manifest vamal al mărfurilor
[- Articolul 153 alineatul (2) din cod]
(1)Fiecărui manifest vamal al mărfurilor i se atribuie un singur MRN.
Unui astfel de manifest i se poate atribui un MRN numai dacă acoperă mărfuri cu statut vamal de mărfuri unionale încărcate pe navă într-un port din Uniune.
(2)Autorităţile vamale pot accepta ca sistemele de informaţii comerciale, portuare sau de transport să fie utilizate pentru depunerea cererii de vizare şi înregistrare a manifestului vamal al mărfurilor şi pentru prezentarea lui la biroul vamal competent, cu condiţia ca sistemele respective să conţină toate informaţiile necesare pentru un astfel de manifest.