Art. 193. - Art. 193: Mutarea mărfurilor depozitate temporar - Regulamentul 2447/24-nov-2015 de stabilire a unor norme pentru punerea în aplicare a anumitor dispoziţii din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului de stabilire a Codului vamal al Uniunii

Acte UE

Jurnalul Oficial 343L

În vigoare
Versiune de la: 19 Mai 2025 până la: 28 Februarie 2027
Art. 193: Mutarea mărfurilor depozitate temporar
[- Articolul 148 alineatul (5) din cod]
(1)Dacă mutarea are loc între spaţii de depozitare temporară aflate sub responsabilitatea unor autorităţi vamale diferite, titularul autorizaţiei pentru exploatarea spaţiilor de depozitare temporară din care sunt mutate mărfurile informează:
a)autoritatea vamală responsabilă de supravegherea spaţiului de depozitare temporară din care sunt mutate mărfurile în legătură cu mutarea preconizată în modul prevăzut în autorizaţie şi, la sosirea mărfurilor în spaţiile de depozitare temporară de destinaţie, în legătură cu finalizarea mutării în modul prevăzut în autorizaţie;
b)titularul autorizaţiei pentru spaţiile în care sunt mutate mărfurile că mărfurile au fost expediate.
(2)Dacă mutarea are loc între spaţii de depozitare temporară aflate sub responsabilitatea unor autorităţi vamale diferite, titularul autorizaţiei pentru spaţiile în care sunt mutate mărfurile:
a)notifică sosirea mărfurilor autorităţilor vamale responsabile pentru spaţiile respective; şi
b)la sosirea mărfurilor în spaţiile de depozitare temporară de destinaţie, îl informează pe titularul autorizaţiei pentru spaţiile de depozitare temporară de plecare.
(3)Informaţiile menţionate la alineatele (1) şi (2) includ o trimitere la declaraţia de depozitare temporară relevantă şi la data de încheiere a depozitării temporare.
(4)Atunci când are loc o mutare a unor mărfuri aflate în depozitare temporară, mărfurile rămân sub responsabilitatea titularului autorizaţiei pentru exploatarea spaţiilor de depozitare temporară din care sunt mutate mărfurile până ce mărfurile sunt înscrise în evidenţele titularului autorizaţiei pentru spaţiile de depozitare temporară către care sunt mutate mărfurile, cu excepţia cazului în care în autorizaţie se prevede altfel.