Art. 153. - Art. 153: Acordarea de asistenţă reciprocă între autorităţile vamale - Regulamentul 2447/24-nov-2015 de stabilire a unor norme pentru punerea în aplicare a anumitor dispoziţii din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului de stabilire a Codului vamal al Uniunii

Acte UE

Jurnalul Oficial 343L

În vigoare
Versiune de la: 19 Mai 2025 până la: 28 Februarie 2027
Art. 153: Acordarea de asistenţă reciprocă între autorităţile vamale
[- Articolul 92 alineatul (1) litera (c) din cod]
Atunci când ia naştere o datorie vamală într-un alt stat membru decât statul membru care a acceptat o garanţie în una dintre formele menţionate la articolul 83 alineatul (1) din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446, care poate fi utilizată în mai multe state membre, statul membru care a acceptat garanţia transferă către statul membru în care ia naştere datoria vamală, la cererea formulată de acesta din urmă după expirarea termenului-limită de plată, cuantumul taxelor la import sau la export în limitele garanţiei acceptate şi ale taxelor neachitate.
Transferul respectiv se efectuează în termen de o lună de la primirea cererii.