Art. 150. - Art. 150: Garanţie sub forma unui depozit în numerar - Regulamentul 2447/24-nov-2015 de stabilire a unor norme pentru punerea în aplicare a anumitor dispoziţii din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului de stabilire a Codului vamal al Uniunii

Acte UE

Jurnalul Oficial 343L

În vigoare
Versiune de la: 19 Mai 2025 până la: 28 Februarie 2027
Art. 150: Garanţie sub forma unui depozit în numerar
[- Articolul 92 alineatul (1) litera (a) din cod]
În cazul în care se solicită o garanţie pentru regimuri speciale sau depozitare temporară şi care constă într-o garanţie izolată sub forma unui depozit în numerar, această garanţie se constituie la autorităţile vamale din statul membru în care mărfurile sunt plasate sub regimul special respectiv sau sunt în depozitare temporară.
În cazul în care un regim special, altul decât regimul de destinaţie finală, a fost descărcat sau supravegherea mărfurilor sub regim de destinaţie finală ori depozitarea temporară s-a încheiat corect, garanţia se rambursează de către autoritatea vamală din statul membru în care a fost constituită.