Art. 127. - Art. 127: Dispoziţii generale - Regulamentul 2447/24-nov-2015 de stabilire a unor norme pentru punerea în aplicare a anumitor dispoziţii din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului de stabilire a Codului vamal al Uniunii

Acte UE

Jurnalul Oficial 343L

În vigoare
Versiune de la: 19 Mai 2025 până la: 28 Februarie 2027
Art. 127: Dispoziţii generale
[- Articolul 70 alineatul (3) litera (d) din cod]
(1)În scopul prezentului capitol, două persoane sunt considerate a fi afiliate dacă este îndeplinită una dintre următoarele condiţii:
a)una dintre ele face parte din conducerea sau consiliul de administraţie al întreprinderii celeilalte persoane;
b)au calitatea juridică de asociaţi;
c)una este angajatorul celeilalte;
d)o terţă parte posedă, controlează sau deţine direct sau indirect 5 % sau mai mult din acţiunile sau părţile emise cu drept de vot de ambele persoane;
e)una dintre ele o controlează pe cealaltă în mod direct sau indirect;
f)ambele sunt controlate în mod direct sau indirect de către o terţă persoană;
g)împreună, acestea controlează direct sau indirect o terţă persoană;
h)sunt membre ale aceleiaşi familii.
(2)Persoanele care sunt asociate în afaceri în sensul că una dintre ele este agentul, distribuitorul sau concesionarul exclusiv al celeilalte, indiferent de denumirea utilizată, sunt considerate afiliate numai dacă se încadrează într-unul din criteriile de la alineatul (1).
(3)În scopurile alineatului (1) literele (e), (f) şi (g), se consideră că o persoană controlează o altă persoană atunci când aceasta deţine, de drept sau de fapt, putere de decizie asupra celei din urmă.