Art. 121. - Art. 121: Valabilitatea dovezii de origine - Regulamentul 2447/24-nov-2015 de stabilire a unor norme pentru punerea în aplicare a anumitor dispoziţii din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului de stabilire a Codului vamal al Uniunii

Acte UE

Jurnalul Oficial 343L

În vigoare
Versiune de la: 19 Mai 2025 până la: 28 Februarie 2027
Art. 121: Valabilitatea dovezii de origine
[- Articolul 64 alineatul (1) din cod]
(1)O dovadă de origine este valabilă pentru o perioadă de patru luni de la data eliberării în ţara exportatoare şi se prezintă autorităţilor vamale ale ţării importatoare în perioada respectivă.
(2)Dovezile de origine care se prezintă autorităţilor vamale din ţara importatoare după termenul limită de prezentare precizat la alineatul (1) pot fi acceptate în scopul aplicării preferinţelor tarifare menţionate la articolul 59 din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446, atunci când neprezentarea acestor documente până la termenul limită se datorează unor circumstanţe excepţionale.
(3)În alte cazuri de prezentare cu întârziere, autorităţile vamale ale ţării importatoare pot accepta dovezile de origine dacă produsele le-au fost prezentate înainte de expirarea termenului menţionat.
(4)La cererea importatorului şi în condiţiile stabilite de autorităţile vamale ale statului membru importator, autorităţilor vamale li se poate prezenta o singură dovadă de origine la importul primei trimiteri atunci când mărfurile îndeplinesc următoarele condiţii:
a)sunt importate în cadrul unor fluxuri comerciale frecvente şi continue cu o valoare comercială semnificativă;
b)fac obiectul aceluiaşi contract de vânzare, ale cărui părţi contractante sunt stabilite în ţara exportatoare sau în Uniune;
c)sunt clasificate la acelaşi cod (de opt cifre) din Nomenclatura combinată;
d)provin exclusiv de la acelaşi exportator, sunt destinate aceluiaşi importator şi fac obiectul formalităţilor de intrare la acelaşi birou vamal din Uniune.
Această procedură se aplică pentru perioada şi cantităţile stabilite de autorităţile vamale competente. Această perioadă nu poate depăşi în niciun caz trei luni.
(5)Procedura descrisă la alineatul precedent se aplică şi în cazul în care se prezintă autorităţilor vamale o singură dovadă de origine la importul eşalonat în conformitate cu articolul 115 din prezentul regulament. Totuşi, în acest caz, autorităţile vamale competente pot acorda o perioadă de aplicare mai mare de trei luni.